PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea vineri | | Data 13.09.2012 - 19:38:00 | Vremea va fi caldă pentru această dată. Cerul, variabil, se va înnora treptat în vestul şi sud-vestul ţării, unde vor fi averse, însoţite şi de descărcări electrice, izolat în cursul zilei şi local noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi în zona montană înaltă, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. | | |
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 33 de grade, cele mai
ridicate fiind în Lunca Dunării, iar cele minime se vor încadra între 8 şi 18
grade, uşor mai ridicate pe litoral, dar mai scăzute în estul Transilvaniei.
Bucureştiul va avea parte de vreme predominant frumoasă şi caldă. Cerul va
fi variabil, cu unele înnorări noaptea. Vântul va sufla în general moderat.
Temperatura maximă va fi de 31-32 de grade, iar cea minimă de 15-17 grade.
LA MUNTE
Vremea va fi caldă pentru această dată. Cerul, variabil, se va înnora
treptat în Carpaţii Ocidentali, vestul Carpaţilor Orientali şi extremitatea
nordică a Carpaţilor Orientali, unde vor fi averse, însoţite şi de descărcări
electrice, izolat în cursul zilei şi local, noaptea. Vântul va sufla slab şi
moderat, cu unele intensificări în zona înaltă.
Temperatura aerului va creşte uşor faţă de ziua precedentă.
LA MARE
Vremea se va încãlzi usor, iar cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab
şi moderat, cu intensifcãri trecătoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse
între 24 şi 25 de grade, iar cele minime între 19 şi 20 de grade.Temperatura
apei mării va fi cuprinsă între 21 şi 22 de grade.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| UMANITAR - Un copil de 5 ani, o luptă cât o viață. David are nevoie de ajutor - FOTO |
| | UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO |
| | A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României |
| | Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava |
| | Călin Georgescu rămâne în arest. Judecătorii Curții de Apel București au prelungit arestul preventiv pentru încă 30 de zile |
| | UMANITAR - La 5 ani, Nectarie nu poate merge și nu și-a strigat niciodată mama. Recuperarea lui costă 50.000 de euro pe an |
| | Peste 80 de locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană |
| | APEL UMANITAR - Alexandru are 17 ani și are nevoie de 34.000 de euro pentru operația la coloană. Poate fi ajutat printr-un SMS de 2 euro la 8832 - FOTO |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 475 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 419 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 401 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 344 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 330 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 321 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord