Proiectul Guvernului pentru expoloatarea de la Roşia Montană, RESPINS. Vezi RAPORTUL COMISIEI | | Data 11.11.2013 - 18:37:56 | Comisia parlamentară specială a respins, luni, cu 17 voturi "pentru" şi două abţineri, proiectul Guvernului pentru exploatarea minieră de la Roşia Montană. Membrii Comisiei s-au reunit, luni după-amiază, în şedinţă pentru a decide prin vot în legătură cu proiectul Guvernului. | | |
În urma votului, proiectul a primit raport de respingere.
Raportul conţine inclusiv amendamentele adoptate în timpul dezbaterilor.
"Având în vedere carențele legislației actuale, care nu ține cont de
specificul unor proiecte de anvergura proiectului minier în discuție, Comisia
recomandă completarea cadrului legislativ cu măsuri care să stimuleze
implementarea unor proiecte miniere de asemenea amploare. Comisia consideră
necesară stabilirea unor condiții de parteneriat corect între acționarul
majoritar și compania de stat românească, cu respectarea normelor comunitare
obligatorii și a principiilor dezvoltării durabile a zonelor în care va fi
realizat proiectul. Comisia apreciază modificările condițiilor Acordului
inițial (licența) propuse de Guvernul României, considerând ca acestea reprezintă
o îmbunătățire reală față de licența în vigoare și pot aduce beneficii
economice pentru statul român. Comisia propune, prin prezentul raport, o serie
de acțiuni pentru stabilirea unui cadru legislativ coerent, care să sprijine
poziția de negociere a statului român și în alte proiecte de asemenea
anvergură", se arată în document.
Comisia apreciază că este necesară analizarea unor scenarii alternative de
stabilire a redevențelor și a participației statului în cazul exploatărilor
miniere, având în vedere exemplul altor state.
"Comisia atrage atenția asupra unor
posibile încălcări ale legislației în vigoare pe parcursul derulării
proiectului de exploatare minieră de la Roșia Montană. De aceea, Comisia va
înainta prezentul raport autorităților competente cu scopul asigurării
legalității integrale a proiectului Roșia Montană și investigării, acolo unde
este cazul, a faptelor presupus ilegale. Comisia recomandă desecretizarea
licenței și a documentelor clasificate aferente prezentului proiect minier (mai
puțin a hărților și a documentelor referitoare la zăcământ)", informează
raportul citat.
Liderul PNL Crin Antonescu a anunţat, luni, după şedinţa USL, că se va da raport de respingere la proiectul de lege privind exploatarea minieră de la Roşia Montană. Crin Antonescu a precizat că, în şedinţa USL, s-a ajuns la consens în acest sens.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după şedinţa USL în care s-a decis ca proiectul de lege transmis de Guvern să fie respins de către Comisia parlamentară specială, că proiectul minier de la Roşia Montană se va face în baza Legii cadru care urmează a fi elaborată de Legislativ.
VEZI RAPORTUL COMISIEI
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| UMANITAR - Un copil de 5 ani, o luptă cât o viață. David are nevoie de ajutor - FOTO |
| | UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO |
| | A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României |
| | Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava |
| | Călin Georgescu rămâne în arest. Judecătorii Curții de Apel București au prelungit arestul preventiv pentru încă 30 de zile |
| | UMANITAR - La 5 ani, Nectarie nu poate merge și nu și-a strigat niciodată mama. Recuperarea lui costă 50.000 de euro pe an |
| | Peste 80 de locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană |
| | APEL UMANITAR - Alexandru are 17 ani și are nevoie de 34.000 de euro pentru operația la coloană. Poate fi ajutat printr-un SMS de 2 euro la 8832 - FOTO |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 479 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 421 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 402 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 344 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 330 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 322 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord