Răzbunare cu foc la Frumuşica | | Data 17.02.2011 - 12:07:54 | O persoană necunoscută a incendiat miercuri seară depozitele de furaje şi adăpostul de animale din gospodăriile a patru cetăţeni din satul Vlădeni Deal, comuna Frumuşica. Pentru stingerea a două dintre incendii a fost necesară intervenţia echipajelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani. Seria evenimentelor cu foc a început puţin după ora 20.00, când depozitul de furaje al unui sătean a fost cuprins de flăcări. Proprietarul a reuşit să stingă incendiul înainte ca acesta să se extindă. O oră mai târziu, adăpostul de animale al unui vecin a fost incendiat. | | |
Speriat că flăcările s-ar putea extinde la locuinţa care era lipită de anexă, Leodor P. a sunat la ISU Botoşani după ajutor. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardea o parte din acoperişul adăpostului de animale.
În timp ce pompierii interveneau pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor, au observat flăcări în gospodăria unui alt sătean, aflată la cca 150 de metri distanţă. Unul dintre echipajele ISU s-a deplasat să stingă incendiul izbucnit la depozitul de furaje al lui Neculai V.
n timp ce se intervenea în cele două cazuri, un alt vecin, aflat la 300 metri distanţă de cei doi, a observat că flăcările i-au cuprins depozitul de furaje. Acesta a reuşit să le stingă cu ajutorul unor localnici.
Cauza probabilă a incendiilor o constituie acţiunea intenţionată. Cazul a fost preluat de lucrătorii Postului de Poliţie Frumuşica.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter |
| | Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul |
| | Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00 |
| | Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți |
| | FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore |
| | Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier |
| | Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 475 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 419 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 402 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 344 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 330 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 321 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord