Recomandările medicilor pentru perioada sărbătorilor | | Data 24.12.2012 - 12:39:59 | Medicii au emis o serie de recomandări pentru populaţie pentru perioada Sărbătorilor. Recomandările se referă la consumul de alimente şi de alcool, dar şi la expunerea la frig.
| | |
Medicii recomandă consumul moderat
de alimente tradiţionale pe bază de carne de porc, mai ales a celor cu conţinut
ridicat de grăsimi şi preparate termic, prin prăjire.
Specialiştii de sănătate publică din
Ministerul Sănătăţii fac o serie de recomandări privind expunerea la frig, dar
şi referitor la consumul de alimente în perioada Sărbătorilor de Iarnă.
"Astfel, având în vedere preocuparea MS pentru menţinerea unei bune
stări de sănătate a populaţiei, în această perioadă sunt recomandate: consumul
moderat de alimente tradiţionale pe bază de carne de porc, mai ales a celor cu
conţinut ridicat de grăsimi şi preparate termic, prin prăjire; carnea şi
preparatele din carne de porc trebuie achiziţionate de la comercianţi
autorizaţi care pot certifica controlul sanitar-veterinar al produselor;
alimentaţia trebuie să fie diversificată şi să cuprindă cereale, legume, fructe
şi produse lactate", se arată într-un comunicat al Ministerului
Sănătăţii.
Se recomandă, de asemenea, evitarea
consumului excesiv de alcool.
În ceea ce priveşte expunerea la frig, în special a persoanelor care vor
participa la evenimentele organizate în aer liber, se recomandă folosirea
mijloacelor de protecţie adecvate (căciuli, mănuşi, fulere, îmbrăcăminte
corespunzătoare).
De asemenea, este bine ca aceste persoane să se deplaseze,
periodic, în locuri încălzite. Hidratarea trebuie făcută cu lichide calde, fără
conţinut de alcool.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter |
| | Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul |
| | Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00 |
| | Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți |
| | FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore |
| | Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier |
| | Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 472 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 415 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 401 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 343 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 336 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 329 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 320 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord