Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Reprezentanţii persoanelor vârstnice în dialog cu prefectul într-o ultimă întâlnire din 2013
Data 17.12.2013 - 17:34:38
Consiliul consultativ pentru problemele persoanelor vârstnice s-a întrunit marţi dimineaţă pentru ultima oară în anul 2013. Reprezentanţi ai sindicatelor pensionarilor, ai cadrelor militare sau din Ministerul de Interne, ai veteranilor, medicilor, silvicultorilor pensionari dar şi din alte structuri de activitate, au ţinut să facă o apreciere generală privind colaborarea din acest an cu prefectul judeţului.
DISTRIBUIE           

Pentru anul viitor, botoşănenii vârstei a III – a au solicitat întâlniri mai dese cu directorii instituţiilor a căror activitate are strânse legături cu problemele din viaţa de zi cu zi, inclusiv cu reprezentanţi ai ANAF, pentru a discuta posibilitatea direcţionării a 2% din impozit către propriile structuri reprezentative.
„Consideraţi programată o astfel de întâlnire în data de 14 ianuarie a anului viitor. Vom face invitaţii către membrii regionali din conducerea ANAF şi veţi putea discuta direct cu dumnealor.â€?, a răspuns prefectul Costică MacaleÅ£i.
La dorinţa exprimată anterior de membrii consiliului, la întâlnire a fost prezent şi primarul municipiul Botoşani, acesta preluând problemele şi solicitările ridicate de participanţi. Criza locurilor de veci, aspectul cimitirelor botoşănene, suplimentarea numărului de persoane la Revelionul Pensionarilor şi expertizele costisitoare şi inutile făcute de anumite asociaţii de proprietari sunt câteva dintre aspectele prezentate.
În cadrul dialogului, Ovidiu Portariuc a explicat că problema locurilor de veci va fi soluţionată pentru următorii 20 de ani prin intermediul celor 4 hectare din extinderea cimitirului Eternitatea, că societatea Urbani Serv a prins în buget fonduri de reabilitare a celor două cimitire – alei, iluminat, pază, împrejmuire şi plantare de copaci, dar şi că intenţionează o ieftinire a gigacaloriei cu până la 8 procente în această iarnă, urmând o alta de cca. 10% în iarna viitoare. Totodată, edilul şef a anunţat că va discuta cu reprezentanţii Consiliului Judeţean despre posibile variante de suplimentare a locurilor pensionarilor la Revelionul special dedicat acestei categorii de botoşăneni.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter
Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul
Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00
Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți
FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore
Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier
Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
479
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
421
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
407
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
402
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
345
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
344
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
337
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
330
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
322
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord