Să nu ne mai acuzăm prin intermediul presei, a recomandat Andrei Dolineaschi conducerii liberale | | Data 14.02.2011 - 18:34:49 | Deputatul Andrei Dolineaschi a făcut un apel în urmă cu câteva zile către liderii liberali din judeţ, să nu ne mai acuzăm prin intermediul presei. Declaraţia lui Andrei Dolineaschi a venit după ce depuatul Florin Ţurcanu, a atacat pe PSD-işti, în mai multe rânduri, în presa judeţeană. Menţionăm că la sfârşitul acestei săptămâni, reprezentanţii locali ai PSD, PNL şi PC, partidele ce constituie noua Uniune Social Liberală, urmează să se întâlnească pentru a pune în practică la nivel judeţean, prevederile protocolului semnat la nivel naţional. | | |
„Fac apel la liderii PNL să se abţină de la declaraţii neprincipiale, să nu ne mai acuzăm prin intermediul presei. Scopul nostru este să scăpăm botoşănenii de ciuma portocalie, acesta este obiectivul. USL se doreşte soluţia şi pentru prezent, nu numai pentru viitorâ? a declarat în urmÄ cu câteva zile deputatul Andrei Dolineaschi.
Amintim cÄ la sfârÅitul acestei sÄptÄmâni, reprezentanÅ£ii judeÅ£eni ai celor trei partide, ce compun USL, se vor întâlni pentru a decide modul de punere în practicÄ, la nivel judeÅ£ean, a protocolului semnat la nivel naÅ£ional. Printre obiective, schimbarea majoritÄÅ£ii în Consiliul JudeÅ£ean Åi Consiliile Locale, acolo unde este posibil.De asemenea, schimbarea actualului vicepreÅedinte a CJ, Cristian AchiÅ£ei de la PD-L cu Mihai AroÅoaie, propus de PSD.
Referindu-se la formarea la nivel naÅ£ional a noii alianÅ£e, USL, deputatul dorohoian a spus cÄ, având în vedere disputele recente din sânul PD-L, cumulate cu o posibilÄ reorientare a UDMR, ar fi posibil ca pânÄ Ã®n varÄ, âdacÄ suntem uniÅ£i, sÄ putem debarca guvernul Bocâ?. âOrice zi care trece cu ei la guvernare, aduce o grÄmadÄ de nenorociri pentru româniâ? a mai spus Andrei Dolineaschi.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| O veste bună pentru sportul românesc |
| | Elisabeta Lipă: „Performanța se construiește cu pasiune, curaj, muncă și oameni care cred în ceea ce fac!” |
| | Elisabeta Lipă invivată la ianaugurarea Hilton Garden Inn Brasov |
| | Elisabeta Lipă a participat la lansarea Longevity Week, un eveniment dedicat longevității și prevenției |
| | DOROHOI - FOTOGALERIE - Sute de copii au participat la Crosul Simona Geanina Radiș și Festivalul Sportului „Sportul se joacă”, la Dorohoi și Bucecea |
| | Două zile, două orașe și aceeași misiune: sportul mai aproape de copii și de comunitate |
| | Evenimente sportive în Dorohoi și Bucecea, organizate la începutul lunii octombrie de deputatul PSD Elisabeta Lipă |
| | 17 medalii și o generație care vine frumos din urmă! |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 472 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 415 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 401 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 343 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 336 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 329 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 320 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|