Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Scandal între liderii de sindicat şi profesori la Laurian
Data 16.03.2011 - 17:30:22
Discuţii extrem de aprinse între liderii judeţeni ai sindicatelor locale şi cadrele didactice care s-au adunat în aula Colegiului Naţional AT Laurian în cursul după amiezei de miercuri, 16 martie. Maria Ţiprigan, Liviu Axinte şi Marius Oroşanu s-au întâlnit cu cadrele didactice şi liderii sindicali de la nivelul şcolilor pentru a le prezenta propunerea făcută de autorităţile locale cu privire la acordarea salariilor.
DISTRIBUIE           

Iniţial, preşedintele LSI, Liviu Axinte a informat ziariştii că şedinţa de la Laurian va avea loc cu uşile închise. „Este o şedinţă fără presă, doar între noiâ€?, a afirmat acesta. La puÅ£in timp însă, liderii sindicali de la nivelul ÅŸcolilor au solicitat ÅŸi prezenÅ£a mass media locală la întâlnire, cerinţă care a stârnit oarecare tensiuni ÅŸi discuÅ£ii aprinse între Liviu Axinte ÅŸi câţiva profesori, iar presa a fost lăsată la ÅŸedinţă.

Preşedintele LSI le-a adus la cunoştinţă zecilor de profesori adunaţi în aulă rezultatul celor două zile de negocieri de la Prefectură. „Este vorba despre acest protocol care este propus de către Prefectură, Primărie, Direcţia de Finanţe şi Inspectoratul Şcolar pe care dv. trebuie să îl discutaţi în şcoală şi să daţi un răspuns dacă sunteţi de acord sau nu. Punct. Propus de către aceste instituţii către şcolile din educaţia botoşăneană. Şi punct, nu mai faceţi nici o interpretare, nimeni nu vrea să vă manipuleze şi să ştiţi că nu ştiu ce s-a întâmplat. Nu s-a schimbat nimic faţă de ieri şi este soluţia propusă de instituţiile propuse pe plan local�, a declarat Liviu Axinte, preşedintele Ligii Sindicatelor din Învăţământ, citat de Botoşăneanul.

Sindicalistul a mai afirmat că, în nici un caz nu are nimic de ascuns cadrelor didactice, singurul rol pe care l-au avut liderii judeţeni ai sindicatelor fiind acela de intermediari între dascăli şi instituţiile amintite. Liviu Axinte le-a arătat totodată protocolul respectiv care nu cuprindea şi semnăturile sindicaliştilor. El a fost însă întrerupt în nenumărate rânduri de cei prezenţi la întâlnire care i-au comunicat că îşi menţin poziţiile şi nu intenţionează să accepte propunerea de a primi doar o parte din salariul pe februarie.

Varianta a fost respinsă pe loc de liderul sindical de la Colegiul Naţional AT Laurian. „La Laurian s-a hotărât şi nu acceptă nimeni nici 500 de lei, nici 600 de lei, sunt hotărâri judecătoreşti şi trebuie respectate�, a afirmat Corneliu Rusu Apopei, lider sindical CN AT Laurian.

Realitatea Dorohoiana

Totodată, Maria Ţiprigan preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar le-a comunicat cadrelor didactice că vor trebui să ia măsuri pentru ca aceste proteste care durează deja de trei zile să aibă o bază legală, lucru sugerat chiar de şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Constantin Moroşanu, prezent de asemenea la întâlnirea de la Prefectură. „Dl. Moroşanu ne-a spus că aceste proteste trebuie să aibă un suport legal, pentru că ieşi o zi, ieşi trei, dar nu poţi ieşi la nesfârşit aşa. Trebuie organizat. Doar ne-a avertizat, nu ne-a ameninţat, a fost o discuţie civilizată, ne-a spus că ar trebui să fie un miting autorizat. Acum cum dv. doriţi, veţi decide, indiferent de ceea ce credeţi şi ce decizie luaţi trebuie să îi informaţi şi pe colegii din şcoli�, le-a spus Maria Ţiprigan profesorilor.

Realitatea Dorohoiana

Sursa: Botoşăneanul.ro

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Patrula Școlară - Activitate pentru siguranță în trafic - FOTO
Activități de prevenire desfășurate de polițiști la Colegiul Național “Grigore Ghica” Dorohoi
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
Recomandări ale polițiștilor rutieri pentru prevenirea accidentelor și creșterea siguranței în trafic - VIDEO
Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine
Atelierul de pictură „Natură statică reinterpretată”, la Muzeul de Etnografie Botoșani
Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași vor ajunge în Protopopiatul Dorohoi. Procesiunea misionar-duhovnicească se va desfășura în perioada 15-20 noiembrie 2026, în șase parohii din Protopopiatul Dorohoi
Expoziția de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, a artistului plastic Horea Paștina
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
475
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
419
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
407
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
401
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
345
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
343
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
337
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
330
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
321
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord