Sediu nou promis de MAI pentru Serviciul Rutier din Botoșani, după presiuni parlamentare | | Realitatea DorohoianăData 19.12.2025 - 19:33:43 |  Politic | | Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a reacționat prompt la interpelarea depusă de senatorul Cătălin Silegeanu privind starea sediului în care funcționează Serviciul Rutier și Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Botoșani, anunțând că se află în derulare proceduri pentru identificarea unui nou spațiu.
| | |
Potrivit documentului transmis de MAI, starea clădirii în care funcționează cele două servicii, precum și limitările logistice semnalate justifică necesitatea unei relocări. Ministerul precizează că situația este analizată în colaborare cu autoritățile locale, iar soluția vizată este găsirea unui imobil care să asigure condițiile tehnice și operaționale specifice.
Interpelarea senatorului Silegeanu a pornit de la sesizările unor angajați ai IPJ Botoșani, care au descris spațiul actual drept impropriu desfășurării activităților curente, cu instalații depășite și zone degradate.
„Problema sediului Serviciului Rutier din Botoșani mi-a fost semnalată de mai mulți angajați care lucrează acolo zi de zi. Spațiul nu mai corespunde cerințelor de funcționare, iar faptul că în același imobil este organizat și Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase face situația și mai urgentă. MAI confirmă necesitatea schimbării sediului și a început procedurile pentru identificarea unui imobil nou, împreună cu autoritățile locale”, a afirmat senatorul Cătălin Silegeanu.
Acesta a precizat că va monitoriza întregul proces până la finalizarea relocării și la asigurarea unui spațiu care să permită funcționarea normală a celor două servicii. „Este un punct de plecare important, pentru că ambele servicii au nevoie de un spațiu care să le permită să-și facă treaba în condiții normale”, a punctat parlamentarul botoșănean.
Ministerul nu a indicat încă un termen estimativ pentru finalizarea procedurilor, însă răspunsul oficial plasează problema pe agenda instituțională, cu statut de prioritate.
 
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| O veste bună pentru sportul românesc |
| | Elisabeta Lipă: „Performanța se construiește cu pasiune, curaj, muncă și oameni care cred în ceea ce fac!” |
| | Elisabeta Lipă invivată la ianaugurarea Hilton Garden Inn Brasov |
| | Elisabeta Lipă a participat la lansarea Longevity Week, un eveniment dedicat longevității și prevenției |
| | DOROHOI - FOTOGALERIE - Sute de copii au participat la Crosul Simona Geanina Radiș și Festivalul Sportului „Sportul se joacă”, la Dorohoi și Bucecea |
| | Două zile, două orașe și aceeași misiune: sportul mai aproape de copii și de comunitate |
| | Evenimente sportive în Dorohoi și Bucecea, organizate la începutul lunii octombrie de deputatul PSD Elisabeta Lipă |
| | 17 medalii și o generație care vine frumos din urmă! |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 466 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 410 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 404 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 398 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 342 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 340 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 333 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 328 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 323 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord