Senatorul Doina Federovici a adresat întrebări ministerelor educaţiei şi mediului | | Data 11.02.2014 - 13:22:38 | În cadrul şedinţei de plen a Senatului din data de 10 februarie 2014, senatorul Doina Federovici a adresat două întrebări membrilor Guvernului, întrebări care vizează probleme cu care se confruntă autorităţile locale. | | |
Astfel, prin intermediul intrebarii adresate ministrului
educaţiei naţionale se solicita informaţii despre stadiul efectiv de derulare a
proiectului pentru construirea a 6 gradiniţe cu 3 grupe în judeţul Botoşani,
unităţi a căror construcţie este finanţată de Banca Mondială prin intermediul
Programului Naţional privind construcţia de grădiniţe.
A doua întrebare, adresată ministrului mediului şi
schimbărilor climatice, atrage atenţia asupra nepăsării Administraţiei Fondului
de Mediu faţă de proiectul depus de primăria comunei Havârna, proiect care
vizează împădurirea terenurilor agricole degradate de pe raza comunei Havârna
şi care nu a primit nici un răspuns de la data depunerii - august 2011.
“Am subliniat
încă o dată necesitatea dezvoltării infrastructurii şcolare din judeţul
Botoşani prin construirea de noi grădiniţe. Construirea acestora este
importantă pentru comunităţile rurale şi vor aduce un plus de valoare actului
educaţional de care au parte copiii noştri. A doua întrebare subliniază
necesitatea atragerii fondurilor guvernamentale pentru comuna Havârna în
contextul finanţării unui proiect atât de important pentru localitateâ? a
declarat senatorul Doina Federovici.
Sursa: Comunicat de presÄ
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter |
| | Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul |
| | Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00 |
| | Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți |
| | FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore |
| | Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier |
| | Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 479 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 420 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 402 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 344 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 330 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 322 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord