Serviciul de Informaţii Externe (SIE) a avertizat Puterea asupra iminenţei crizei economice | | Data 01.05.2011 - 20:39:57 | Directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, la emisiunea “După 20 de ani, difuzată de ProTV, că Serviciul a făcut avertizări privind apariţia crizei economice, însă modul în care beneficiarii informaţiilor au acţionat nu ţine de obligaţiile instituţiei. El a afirmat, întrebat dacă au existat sesizări ale SIE legate de apariţia crizei economice, că toate organismele abilitate au primit de la instituţie sesizări legate de posibile evoluţii economice. O asemenea criză nu ne-a luat niciodată prin surprindere, a mai spus Ungureanu.
| | |
Directorul SIE a precizat că un serviciu de spionaj avertizează asupra modului în care pot fi interpretate anumite evoluţii economice la nivel global. „Altfel spus, au existat asemenea avertizări. Modul în care răspunde beneficiarul legal la aşa ceva nu ţine de obligaţiile unui serviciu de spionaj. (...) Da, sesizările au existat, este normal să fie în felul acesta. Ce s-a întâmplat mai departe nu face obiectul analizei meleâ?, a spus Ungureanu.
Fostul ministru a spus ca nu poate sÄ suspecteze de rea-credinÅ£Ä sau de lipsÄ de capacitate de reacÅ£ie, într-o democraÅ£ie, pe beneficiarul legal de informaÅ£ie oferitÄ de serviciile de spionaj.
Ungureanu a mai precizat cÄ nu poate spune Åi nu are libertatea de a constata cÄ existÄ beneficiari ai informaÅ£iilor SIE care nu le folosesc.
El a mai precizat cÄ probleme pot sÄ aparÄ când informaÅ£ia furnizatÄ beneficiarului este manipulatÄ necorespunzÄtor, menÅ£ionând cÄ Ã®n astfel de situaÅ£ii, SIE este abilitat sÄ intervinÄ.
Ãn acest context, a precizat cÄ retragerea certificatului ORNISS este o mÄsurÄ care Å£ine inclusiv de SIE. El a mai spus cÄ retragerea certificatului ORNISS este âun fel de moarte civicaâ?.
Sursa: CorectNews
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| UMANITAR - Un copil de 5 ani, o luptă cât o viață. David are nevoie de ajutor - FOTO |
| | UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO |
| | A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României |
| | Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava |
| | Călin Georgescu rămâne în arest. Judecătorii Curții de Apel București au prelungit arestul preventiv pentru încă 30 de zile |
| | UMANITAR - La 5 ani, Nectarie nu poate merge și nu și-a strigat niciodată mama. Recuperarea lui costă 50.000 de euro pe an |
| | Peste 80 de locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană |
| | APEL UMANITAR - Alexandru are 17 ani și are nevoie de 34.000 de euro pentru operația la coloană. Poate fi ajutat printr-un SMS de 2 euro la 8832 - FOTO |
|
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 500 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 448 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 413 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 409 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 351 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 349 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 331 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 320 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 313 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu | 301 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord