Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Şoferi fără premise de conducere corespunzătoare, depistaţi la controlul de frontieră
Realitatea DorohoianăData 30.07.2020 - 22:58:28
Infractional
Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi efectuează cercetări în privinţa a doi bărbaţi care au fost depistaţi conducând ansambluri de vehicule, deşi permisele de conducere deţinute nu le dădeau dreptul.
DISTRIBUIE           

*În data de 29 iulie a.c., în jurul orei 20.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, cetăţeanul din R. Moldova V.A., în vârstă de 36 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format din microbuz, înmatriculat în Franţa şi remorcă, înmatriculată în Lituania.

* Câteva ore mai târziu, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, cetăţeanul ucrainean K.D., în vârstă de 43 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format din autoturism înmatriculat în Ucraina şi remorcă, înmatriculată în Lituania.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că cei doi conducători auto nu deţin premise de conducere pentru categoria „E”, necesară pentru a putea conduce vehiculele în cauză.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, în ambele cazuri, sub aspectul săvârşirii infracţiunii conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Femeie înșelată cu peste 4000 de lei prin intermediul unui mesaj text pe telefonul mobil
Tineri arestați pentru 30 de zile pentru violențe, amenințare, șantaj, instigare la lovire sau alte violențe și influențarea declarațiilor
VIDEO - Bolid de lux în valoare de peste 80.000 de euro, furat din Elveția, descoperit în județul Botoșani
Deranjat cum arbitrează un meci de fotbal, un tânăr l-a agresat pe arbitru. Acum s-a ales cu dosar penal
Tineri cercetați pentru constituirea unui grup în scopul comiterii de fapte antisociale. Unul dintre aceștia a fost reținut
Talon de inspecție tehnică periodică fals descoperit la controlul de frontieră, la Racovăț
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
Bărbat din Coțușca reținut după ce a fost depistat la volan având o alcoolemie de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
475
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
419
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
407
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
401
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
345
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
344
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
337
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
330
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
321
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord