Sorin Clim nevoit să-şi accepte adversarii interni la conducerea partidului | | Data 08.01.2011 - 07:00:20 | După mai bine de o lună de amânări, sâmbătă, 8 ianuarie, liberalii dorohoieni se întâlnesc pentru a lărgi componenţa Biroului Politic Local. Şedinţa va avea loc la sediul Cabinetului Parlamentar, de pe Bulevardul Victoriei, la ora 17, unde pe lângă membrii actualului birou şi supleanţii nominalizaţi pentru a completa această structură, sunt aşteptaţi să participe şi membrii conducerii judeţene a PNL. Potrivit lui Alin Sorin Clim, preşedintelui organizaţiei Dorohoi a PNL, pe lângă cei 11 membri ce deja fac parte din birou, vor mai fi cooptaţi, omul de afaceri Mihai Aniţulesei, fostul său contracandidat la alegerile pentru preşedenţia organizaţiei din 2009, Mihai Axinte, actual consilier judeţean, Nelu Ciornei, consilier municipal dorohoian, Laurenţiu Apetria, Daniel Nicorici şi Dana Azoicăi. | | |
Toţi cei şase supleanţi, fac parte din echipa cu care Mihai Aniţulesei s-a prezentat în faţa membrilor PNL la alegerile din 2009, la acea dată pierzând în faţa lui Alin Sorin Clim şi a echipei sale, după un tur de scrutin contestat ulterior la forurile superioare ale partidului.
Reamintim că şedinţa de lărgire a Biroului Politic Local al organizaţiei Dorohoi a PNL, a fost cerută de mai bine de o lună de liderul judeţean Florin Ţurcanu, în virtutea noilor prevederi statutare ale partidului însă din diferite motive, preşedintele organizaţiei, Alin Sorin Clim, a amânat convocarea şedinţei.
Completarea Biroului Politic local cerută de liderul liberal judeţean Florin Ţurcanu, pe de o parte şi tergiversarea acesteia de către Alin Sorin Clim, s-au petrecut pe fondul unor nemulţumiri existente în rândul membrilor grupaţi în jurul lui Mihai Aniţulesei, care, cel puţin în cazul unora, după ani de activitate în partid, s-au văzut excluşi de la actele de decizie ale organizaţiei.
Din câte se pare, aceştia din urmă au avut influenţă asupra liderului judeţean a partidului care declara în urmă cu câteva zile că, nu este mulţumit de activitatea lui Clim şi are în vedere nominalizarea finanţistului Doru Alupoaie, pentru candidatura la fotoliul de primar a Dorohoiului la viitoarele alegeri.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| O veste bună pentru sportul românesc |
| | Elisabeta Lipă: „Performanța se construiește cu pasiune, curaj, muncă și oameni care cred în ceea ce fac!” |
| | Elisabeta Lipă invivată la ianaugurarea Hilton Garden Inn Brasov |
| | Elisabeta Lipă a participat la lansarea Longevity Week, un eveniment dedicat longevității și prevenției |
| | DOROHOI - FOTOGALERIE - Sute de copii au participat la Crosul Simona Geanina Radiș și Festivalul Sportului „Sportul se joacă”, la Dorohoi și Bucecea |
| | Două zile, două orașe și aceeași misiune: sportul mai aproape de copii și de comunitate |
| | Evenimente sportive în Dorohoi și Bucecea, organizate la începutul lunii octombrie de deputatul PSD Elisabeta Lipă |
| | 17 medalii și o generație care vine frumos din urmă! |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 480 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 421 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 402 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 344 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 330 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 322 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|