Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Spectacol impresionant de Ziua Copilului
Data 03.06.2011 - 10:21:40
Aproximativ 2000 de copii, tineri dar şi adulţi au participat miercuri, 1 iunie, la spectacolul organizat de municipalitate, prin Direcţia de Asistenţă Socială, cu ocazia Zilei Copilului. A fost cea mai de amploare acţiune de acest fel organizată în ultimii 20 de ani. Dacă ziua de 31 mai a fost dedicată concursurilor de desene pe asfalt şi celor sportive, ziua de 1 iunie a fost rezervată spectacolelor.
DISTRIBUIE           

Pe parcursul întregii zile, pe scena instalată în centrul oraşului, au evoluat grupuri artistice de la majoritatea unităţilor de învăţământ din Dorohoi, Clubul Copiilor şi Elevilor, Casa Municipală de Cultură precum şi tinerii din Asociaţia „Un idealâ€?.

Organizatorii au pregătit şi au distribuit participanţilor aproximativ câte 1300 de insigne personalizate, baloane şi eşarfe şi acelaşi număr de rachete badminton.

Pe lângă mulţumirile adresate participanţilor, primarul Dorin Alexandrescu a ţinut să precizeze că toate cheltuielile legate de organizarea celor două zile de sărbătoare au fost asigurate de sponsori generoşi, bugetul local nefiind afectat. Dealtfel, edilul şef a fost prezent în mijlocul copiilor pe parcursul întregii zile, el declarându-se în mai multe rânduri un iubitor şi susţinător al tinerei generaţii.

Cele două zile de manifestări dedicate Zilei copilului, s-au încheiat cu un spectacol în care au evoluat, solista de muzică populară Elena Mândrescu, interpretul Ciro de Luca iar la final, Alex Velea, care a creat o atmosferă incendiară.

Ca o premieră în Dorohoi, pe timpul recitalurilor prezentate de ultimii interpreţi, organizatorii au pregătit un spectacol de lasere care a impresionat publicul.

Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana

Galerie foto realizată cu sprijinul profesorului Sergiu Mihoc.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Ministrul Dezvoltării, Marcel-Alexandru Stoica, așteptat astăzi la Botoșani
Centrul Local de Combatere a Bolilor convocat în urma apariției unor focare de rabie în județ
Dorohoianul Dan Șlincu a depus astăzi jurământul pentru funcția de prefect al județului Botoșani
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
Schimbare la conducerea Instituției Prefectului. Dorohoianul Dan Șlincu a preluat funcția
DOROHOI - Ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie
În atenția cetățenilor Municipiului Dorohoi, solicitanți de ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie
DOROHOI - „Ziua de Curățenie Națională 2026”
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
474
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
417
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
407
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
401
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
345
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
343
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
337
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
330
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
321
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord