Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Street Food Festival Botoșani s-a încheiat fără probleme, spun jandarmii
Realitatea DorohoianăData 01.08.2022 - 13:13:45
Infractional
Street Food Festival Botoșani 2022 s-a încheiat fără probleme majore, din punct de vedere a ordinii și siguranței publice, pentru miile de botoșăneni care au ales să petreacă timpul liber la această manifestare cu specific cultural-artistic și gastronomic.
DISTRIBUIE           

Rarele situații de nerespectare a prevederilor legale au fost soluționate prompt de jandarmii prezenți în dispozitivul de misiune la locul de desfășurare a festivalului, în acest sens fiind aplicate, în cele trei zile, 5 amenzi în valoare totală de 500 de lei și trei avertismente scrise pentru fapte tulburare a liniștii publice.

În afara acestor sancțiuni, jandarmii i-au întocmit unui bărbat actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar o persoană a fost condusă la Secția de Psihiatrie pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Nu în ultimul rând, o fetiță rătăcită sâmbătă seară după lăsarea întunericului, în aglomerația de pe Pietonalul Unirii, a fost ajutată de jandarmi să ajungă în siguranţă la părinții care o căutau, după ce aceștia, într-un moment de neatenție, au pierdut-o din vedere.

Pe tot parcursul festivalului, jandarmii au acționat atât pentru prevenirea faptelor antisociale, luând măsuri de sancționare cu amendă doar atunci când faptele săvârșite au avut un pericol social mai ridicat, cât și a consumului de droguri, nefiind depistate persoane care consumau sau comercializau asemenea substanțe interzise în zona de desfășurare a festivalului.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Femeie înșelată cu peste 4000 de lei prin intermediul unui mesaj text pe telefonul mobil
Tineri arestați pentru 30 de zile pentru violențe, amenințare, șantaj, instigare la lovire sau alte violențe și influențarea declarațiilor
VIDEO - Bolid de lux în valoare de peste 80.000 de euro, furat din Elveția, descoperit în județul Botoșani
Deranjat cum arbitrează un meci de fotbal, un tânăr l-a agresat pe arbitru. Acum s-a ales cu dosar penal
Tineri cercetați pentru constituirea unui grup în scopul comiterii de fapte antisociale. Unul dintre aceștia a fost reținut
Talon de inspecție tehnică periodică fals descoperit la controlul de frontieră, la Racovăț
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
Bărbat din Coțușca reținut după ce a fost depistat la volan având o alcoolemie de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
478
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
420
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
407
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
402
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
345
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
344
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
337
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
330
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
322
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord