Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Tânăr fotbalist dorohoian, vicecampion naţional
Dan MăzurașuData 19.12.2019 - 02:18:39
Sport
Luiz Caletcă, foto mijloc
Un tânăr fotbalist dorohoian, în vârstă de doar nouă ani, a devenit, marţi, vicecampion naţional, alături de colegii din echipa Real Junior Vaslui, în cadrul Turneului Final al Interligii de iarnă, Trofeul ”Gheorghe Ola”, care s-a desfăşurat, în zilele de 16 şi 17 decembrie, la Timişoara.
DISTRIBUIE           

Luis Alexander Caletcă, (foto mijloc) este legitimat la echipa dorohoiană ACS Juniorul Dorohoi însă conducerea clubului l-a împrumutat, pentru o perioadă de şase luni, echipei Real Junior Vaslui. Împreună cu noii colegi, micul fotbalist dorohoian a reuşit performanţa să ajungă în finala turneului şi să se claseze pe locul secund.

Real Junior Vaslui a fost echipa de fotbal care a reprezentat Moldova la Turneul Final de la Timişoara, acolo unde s-au întâlnit cele mai bune opt echipe din România, la categoria de vârstă 2010, adică a copiilor născuţi începând cu 1 ianuarie 2010. Real Junior Vaslui, campioana zonei Moldova, a întâlnit în faza grupelor pe ACS Prosport Academy și AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, în prima zi a competiției, pentru ca în cea de-a doua zi să întâlnească pe Chelsea București.

Competiția a fost câștigată de gazda turneului, LPS Banatul Timișoara, care s-a impus cu 6-0, în finala cu Real Juniorul Vaslui.

Cele 8 echipe calificate la turneul final, formate din jucători născuți începând cu 1 ianuarie 2010:

Grupa A
LPS Banatul Timișoara
CSJ Știința U Craiova
CS Luceafărul Cluj
FCSB Academy

Grupa B
Real Junior Vaslui
ACS Chelsea București
ACS Prosport Academy
AFK Csikszereda Miercurea Ciuc

Finala s-a disputat între câștigătoarele celor două grupe, LPS Banatul și Real Juniorul Vaslui, bănățenii câștigând partida.

În finala mică s-au întâlnit ocupantele locului doi din cele două grupe, CSJ Știința U Craiova și ACS Chelsea București, ultima poziție de pe podium fiind câștigată de craioveni, care s-au impus cu 3-1 în fața celor de la Chelsea București.

(Dan MĂZURAŞU)

 

 

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Două zile, două orașe și aceeași misiune: sportul mai aproape de copii și de comunitate
Sportivă a ACS Box Viitorul Broscăuți convocată la lotul național și olimpic al României
DOROHOI - Prima ediție a Crosului Olimpic „Anul Nadia Comăneci” a adunat aproape 1.000 de participanți și sute de zâmbete -FOTOGALERIE&VIDEO
Mesajul Elisabetei Lipă cu câteva ore înainte de începerea Crosului „Anul Nadia Comăneci” - Dorohoi - FOTOGALERIE
Dorohoi devine capitala mișcării și a spiritului olimpic la Crosul „Anul Nadia Comăneci” 2026
Sărbătoarea sportului la Dorohoi: Vino la competiția de alergare „CROS - ANUL NADIA COMĂNECI 2026”!
Explozie de culoare și energie la Dorohoi! Vino la „Cros – Împreună Colorăm Dorohoiul!”
Măsuri de ordine publică pentru meciul de fotbal dintre FC Botoșani și Metaloglobus
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
466
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
410
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
404
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
398
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
342
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
340
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
333
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
328
Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă
323
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord