Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Tânăr la un pas de moarte readus la viață de cadrele medicale
Realitatea DorohoianăData 14.07.2025 - 13:28:47
Local
Pompierii au fost solicitați, ieri seară, să intervină pentru căutarea unui tânăr, în vârstă de 17 de ani, care a intrat în apele râului Volovăț, în localitatea Puțureni, și nu a mai ajuns la mal.
DISTRIBUIE           

La fața locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Punctului de Lucru Coțușca și Detașamentului Botoșani, cu o barcă și două ambulanțe SMURD, printre care și cea de terapie intensivă mobilă, dar și unul aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

După aproximativ cinci minute de căutări, tânărul a fost găsit în apă, la aproximativ doi metri de mal și o adancime de peste cinci metri.

Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Acestea au avut efect: băiatului i-a revenit pulsul, însă este în stare de inconștiență. A fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

 

‼Informare preventivă

ISU Botoșani recomandă cetăţenilor să respecte măsurile de siguranță atunci când merg la scăldat, astfel:

▪frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;
▪evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci;
▪evitaţi să intrați singuri în apă, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi sau nu aveţi deprinderile necesare;
▪nu intrați în apă după ce ați consumat alcool sau pe timp de noapte;
▪nu săriți de pe platforme, poduri sau alte construcţii;
▪nu intrați în apa rece după expunerea la soare;
▪nu lăsați niciodată copiii nesupravegheați în apă sau în apropierea acesteia, nici măcar în piscinele achiziționate pentru cei mici;
▪echipamentele speciale pentru siguranța înotului (colac de salvare, aripioare sau tuburi gonflabile etc.) nu sunt în totalitate eficiente, de aceea trebuie utilizate de către copii, sub atenta supraveghere a unui adult.

Dacă observați o persoană care se află în pericol de înec și puteți să o ajutați, interveniți, fără a vă pune viața în pericol. În cel mai scurt timp, apelaţi numărul unic de urgenţă 112!

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter
Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul
Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00
Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți
FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore
Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier
Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
470
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
413
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
407
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
401
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
345
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
343
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
336
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
329
Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă
325
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord