Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 7.500 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 91.500 de lei.
DISTRIBUIE
În noaptea de 08/09 martie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi-Prut împreună cu cei din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani au organizat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete, în zona de competență.
În jurul orelor 01.05, au fost observate, pe direcţia localităţii de frontieră Crasnaleuca, judeţul Botoşani, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, mai multe persoane care se deplasau dinspre malul râului Prut către interiorul localităţii Crasnaleuca, transportând în spate colete voluminoase.
La vederea poliţiştilor de frontieră, profitând de condiţiile meteo şi de întuneric, persoanele au abandonat coletele și s-au îndreptat către interiorul localității. La inventarierea bunurilor a rezultat cantitatea de 150.000 de ţigarete (7.500 de pachete), în valoare de 91.500 de lei, cantitate ce a fost ridicată de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, se efectuează cercetări în comun cu autorităţile de frontieră din statul vecin sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Reprezentanţii celor două state vor colabora şi în viitor şi vor lua toate măsurile necesare pentru a păstra un climat de ordine şi siguranţă la frontiera comună.
Femeie înșelată cu peste 4000 de lei prin intermediul unui mesaj text pe telefonul mobil
Tineri arestați pentru 30 de zile pentru violențe, amenințare, șantaj, instigare la lovire sau alte violențe și influențarea declarațiilor
VIDEO - Bolid de lux în valoare de peste 80.000 de euro, furat din Elveția, descoperit în județul Botoșani
Deranjat cum arbitrează un meci de fotbal, un tânăr l-a agresat pe arbitru. Acum s-a ales cu dosar penal
Tineri cercetați pentru constituirea unui grup în scopul comiterii de fapte antisociale. Unul dintre aceștia a fost reținut
Talon de inspecție tehnică periodică fals descoperit la controlul de frontieră, la Racovăț
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
Bărbat din Coțușca reținut după ce a fost depistat la volan având o alcoolemie de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
496
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
436
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
412
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
408
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
350
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
345
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
329
Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier
317
Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine
310
Penitenciarul Botoșani angajează medic
306
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.