Tineri dorohoieni, actori în devenire | | Data 21.06.2013 - 10:16:32 | Iniţiativa tinerilor social democraţi dorohoieni, de a organiza un eveniment teatral cu participarea liceenilor din municipiu, s-a bucurat de succes. Dovada, sala de spectacole care a devenit neîncăpătoare pentru cei aproximativ 300 de elevi şi cadre didactice, veniţi să aplaude evoluţia de pe scenă a tinerilor actori. Evenimentul, intitulat Teatru şi Dăruire, a avut loc miercuri, începând cu ora 12 şi s-a desfăşurat la Sala de Spectacole, fiind rodul colaborării dintre organizaţia Tinerilor Social Democraţi (TSD) din Dorohoi şi elevii liceelor din municipiu. | | |
Scopul manifestării, potrivit preşedintelui TSD Dorohoi, Cristina Anton, a fost promovarea tinerelor talente precum şi a teatrului ca formă de petrecere a timpului liber. La eveniment au participat ca invitaţi speciali membrii Atelierului de teatru a Colegiului Naţional „Mihai Eminescuâ? din BotoÅani.
â?AcÅ£iunea a fost bine primitÄ de publicul numeros, marea majoritate tineri, de aceea ne dorim sÄ aibÄ continuitate. Vrem ca acest eveniment sÄ devinÄ o manifestare complexÄ, unul dintre principalele obiective urmÄrite fiind redescoperirea lecturii Åi a adevÄratelor valori artistice Åi culturale. Cristina Anton, preÅedinte TSD Dorohoi TotodatÄ urmÄrim sÄ contribuim la dezvoltarea creativitÄÅ£ii elevilor, deoarece punerea în scenÄ a unei piese de treatru presupune un act de creaÅ£ie prin interpretarea originalÄ a rolurilor, prin crearea decorurilor, a costumelor Åi a fondului muzical. Implicarea tinerilor atrage dupÄ sine o serie de calitÄÅ£i precum: capacitatea de comunciare, spiritul de iniÅ£iativÄ, autocontrolul Åi seriozitate în rezolvarea sarcinilor. Ne bucurÄm cÄ spectacolul a fost primit cu atât de mult entuziasmâ?, a declarat PreÈedintele TSD Dorohoi, Cristina Anton.
Primii care au intrat în scenÄ au fost membrii trupei âReverie teatralÄâ? de la Liceul âRegina Mariaâ?, care au prezentat piesa âTinereÅ£e fÄrÄ... sÄ Ã®nveÅ£e Åi viaÅ£Ä fÄrÄ de carteâ?. Este vorba de elevii, Antonela BorÅan, MÄdÄlina Ungureanu, Claudia CorjÄuceanu, Ramona Ion, Alexandru FocÅa, Alexandru Rotariu, Elvis GrÄdinariu, Victor PasÄre,Andreea Strîmbu Åi Debora Apetrei.
Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea DorohoianaElevii de la Liceul âRegina Mariaâ?, din imaginile de mai sus, au fost urmaÅ£i de trupa âOpen Wingsâ? din cadrul Colegiului NaÅ£ional âGrigore Ghicaâ? care au prezentat piesa âCei mai mincinoÅi din lumeâ?. Din trupÄ fac parte Bianca Dorneanu, Åtefana Huisan, Cosmina Dutcovschi, Roxana Sîsîiac, Alexandru MirÄuÅ£i, Tudor Hurmuz Åi Mihai Murariu.
Elevii celor douÄ trupe de teatru din liceele dorohoiene au fost îndrumaÅ£i regizoral de CÄtÄlin Åerban, unul din membrii trupei umoristice dorohoiene âLunaticiiâ?, profesorul Daniela Pavel Åi Cristina Anton, preÅedintele TSD Dorohoi Åi organizatoarea evenimentului.
Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea DorohoianaFinalul evenimentului a aparÅ£inut Atelierului de teatru de la Colegiul NaÅ£ional âMihai Eminescuâ? din BotoÅani care a prezentat piesa âReÅ£eta dragosteiâ?. EvoluÅ£ia elevilor botoÅÄneni a impresionat publicul care i-a rÄsplÄtit cu îndelungi aplauze.
Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana Realitatea Dorohoiana
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter |
| | Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul |
| | Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00 |
| | Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți |
| | FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore |
| | Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier |
| | Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 473 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 416 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 401 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 343 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 336 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 329 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 321 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|