Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Trecerea în noul an, celebrată în lume
Data 01.01.2011 - 18:27:25
Miliarde de persoane au sărbătorit sosirea anului 2011, înfruntând uneori intemperiile, inundaţiile şi canicula în Oceania, sau viscolul în Statele Unite ale Americii. Pentru a celebra trecerea dintre ani, marile oraşe ale lumii au organizat spectacole în aer liber, jocuri de lumini şi focuri de artificii.
DISTRIBUIE           

Cele cateva mii de locuitori din statul insular Kiribati au fost primii care au intrat in 2011, urmati de alte cateva tari din zona Pacificului, intre care Noua Zeelanda, Fiji, Tonga si Australia, relateaza AFP, Efe si AP, citate de Agerpres.

Insula Craciunului (Christmas, sau Kiritimati), una din cele 33 de insulite si atoli care fac parte din statul Kiribati, situata la 232 km nord de linia ecuatoriala, a fost primul teritoriu populat la Terrei care a intampinat Noul an, la ora 10.00 GMT (12.00, ora Romaniei).

Au urmat, peste o ora, Insulele Solomon, Noua Zeelanda si regatul Tonga. Desi situate la vest de insula Craciunului, insulele Samoa vor fi ultimul punct de pe planeta care va intra in 2011, intrucat se afla dincolo de linia internationala de schimbare a datei. In Noua Zeelanda, Anul Nou a fost intampinat cu focuri de artificii de mii de persoane care au iesit pe strazi la Wellington si Auckland pentru a urmari cel mai mare spectacol pirotehnic de dupa intrarea in noul mileniu, potrivit autoritatilor.

La Sydney, in Australia, 2011 si-a facut intrarea la ora 13.00 GMT (15.00, ora Romaniei) tot cu traditionalele artificii, urmarite din strada de peste 1,5 milioane de oameni. Mii de oameni se adunasera inca de dimineata in piata Operei, unde a fost organizat in seara de vineri un spectacol estimat la peste 5 milioane de dolari. Pentru focul de artificii de la Sydney s-au folosit 7000 de kilograme de explozibil, care au format o cascada de foc rosu-alb, si peste 100.000 de efecte pirotehnice individuale.

Capitala vietnameza Hanoi a participat anul acesta prima data, oficial, la sarbatorirea Anului nou, cu un spectacol de lumini si muzica in jurul cladirii emblematice a Operei. In mod traditional, Vietnamul sarbatoreste Anul nou dupa calendarul lunar, care cade de aceasta data la 3 februarie.

Sarbatoarea revelionului a provocat deja, in Asia, primele victime, in Filipine circa 245 de persoane fiind ranite in explozia unor petarde, inainte de miezul noptii.

In Europa, in pofida valului de frig care a provocat un haos in transporturi in ultimele saptamani, peste 250.000 de persoane sunt asteptate, la Londra, pe cheiurile Tamisei pentru a asculta celebrul orologiu Big Ben batand ultimele secunde din anul 2010.

Alte cateva milioane de petrecareti sunt de asteptat sa se adune la Coloseum, la Roma, la portile Brandeburgului, la Berlin, sau pe Champs Elysees, la Paris.

In Germania, o batalie-gigant cu bulgari de zapada, la care urmau sa ia parte 8000 de "combatanti", la 1 ianuarie, la Berlin, a fost interzisa de teama sa nu degenereze.

La New York, unde s-au simtit din plin efectele severei furtuni de zapada ce a cuprins in ultimele zile ale anului nord-estul SUA, sute de mii de oameni vor iesi, ca de obicei, in Times Square pentru a asista la "numaratoarea inversa" spre 2011. Ninsorile continua, in schimb, in centrul SUA. Nici sarbatorile, nici zapada nu au facut uitate preocuparile de securitate. In conditiile in care s-au inmultit alertele privind posibile atacuri, mai ales din partea unor grupari extremiste legate de Al-Qaida, fortele de ordine au fost mobilizate peste tot, de la Moscova, unde au fost desfasurati 30.000 de politisti, pana in Franta, care a mobilizat pentru noaptea de Anul nou pe tot teritoriul tarii 54.000 de trupe.

La Mumbai, capitala economica a Indiei si scena, in noiembrie 2008, a unor sangeroase atentate islamiste, autoritatile au permis prelungirea pana la 05.00 a programului de la baruri si restaurante, dar au mentinut interdictia de a sarbatori pe vasele aflate in Golf.

In fine, deasupra Pamantului, cei cinci membri ai echipajului Statiei spatiale internationale vor avea ocazia sa petreaca de nu mai putin de 16 ori trecerea dintre ani, potrivit centrului rus de control al zborurilor: ei au trecut prima data in 2011 la ora 11.00 GMT, deasupra Kamceatkai, iar ultima data vor intra in noul an sambata, la ora 10.00 GMT.

Articol preluat de pe Hotnews.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
UMANITAR - Un copil de 5 ani, o luptă cât o viață. David are nevoie de ajutor - FOTO
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
Călin Georgescu rămâne în arest. Judecătorii Curții de Apel București au prelungit arestul preventiv pentru încă 30 de zile
UMANITAR - La 5 ani, Nectarie nu poate merge și nu și-a strigat niciodată mama. Recuperarea lui costă 50.000 de euro pe an
Peste 80 de locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană
APEL UMANITAR - Alexandru are 17 ani și are nevoie de 34.000 de euro pentru operația la coloană. Poate fi ajutat printr-un SMS de 2 euro la 8832 - FOTO
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
467
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
412
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
406
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
400
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
344
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
341
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
335
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
329
Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă
324
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord