Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Ţurcanu îşi pune la bătaie cariera politică cu sondajul PSD-iştilor
Data 29.10.2013 - 11:01:55
Preşedintele Partidului Naţional Liberal de la Botoşani a luat poziţie cu privire la rezultatul sondajului care ar fi fost făcut de membrii PSD şi a cărui rezultate au fost făcute publice în dimineaţa zilei de luni.
DISTRIBUIE           

Practic, în acest sondaj actualul primar al oraşului Botoşani ar urma să fie reales de peste jumătate din electoratul din municipiu iar PNL nu s-r mai regăsi printre opţiunile alegătorilor. „Ştiţi cum e acel proverb românesc când nu ai ce face te apuci de scărpinat la picioare. Aşa se întâmplă acum când avem rectificare negativă de buget la nivel naţional noi ieşim şi ne dăm în spectacol. Eu nu cred că un politician la ora actuală la nivelul judeţului Botoşani poate duminică vor fi alegeri să facă 50 plus 1. Mă refer la toţi politicieniiâ€?, a declarat Florin Å¢urcanu.

Liderul liberal a mai menţionat că un astfel de rezultat ar putea fi obţinut cel mult de un primar într-o comună a judeţului şi nicidecum de unul din municipiul reşedinţă. Şi asta date fiind vremurile de austeritate prin care trece populaţia şi care duc la o scădere a încrederii electoratului în politicieni.

„Recomand tuturor din societatea civilă, media, să iasă pe stradă şi să lase să treacă 9 cetăţeni şi la al 10-lea să-i întrebe să vadă care este poziţia lor. Eu chiar nu cred, nu ştiu cum se stă la nivel de judeţ la ora actuală, nu am o cercetare, nu ştiu nimic dar nu cred. E greu de înţeles că un politician poate acum să facă 50 plus 1. Oamenii sunt dezamăgiţi, dezorientaţi, este exclus�, a mai spus Florin Ţurcanu.

El a mai declarat că este în stare să-şi pună în joc toată cariera politică dacă la finele săptămânii şi anume duminică ar fi alegeri iar „persoana respectivă�, adică Ovidiu Portariuc ar fi ales primar cu 50 plus 1 atunci ar ieşi pentru totdeauna din viaţa publică.

Sursa: Botoşăneanul

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter
Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul
Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00
Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți
FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore
Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier
Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
479
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
421
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
407
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
402
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
345
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
344
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
337
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
330
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
322
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord