UN PUNCT CHINUIT CÂŞTIGAT DE FCM DOROHOI | | Data 23.09.2011 - 23:45:10 | După patru meciuri fără nici un punct câştigat, toţi microbiştii dorohoieni au aşteptat cu nerăbdare meciul cu C.S. Panciu, meci considerat facil şi aducător de trei puncte izbăvitoare. Motiv pentru care tribunele s-au umplut la fel ca în debutul campionatului, peste 1500 de spectatori fiind prezenţi pentru a savura o victorie ce părea mai mult decât logică, dorohoienii urmând a întâlni una dintre cele mai slabe echipe din serie. | | |
N-a fost să fie nici de această dată, cei din Panciu abordând partida ca orice echipă mică, venită să omoare jocul. Apărându-se aglomerat şi mizând totul pe contraatac, adversarii noştri au reuşit deseori să ne surprindă, aşa încât, caseta tehnică nu ar trimite decât la concluzia că trebuie să fim bucuroşi cu rezultatul.
Rezultat care a fost 0-0, dar care a scos în evidenţă lipsa de experienţă a FCM-ului. De altfel, aceasta a fost şi părerea spectatorilor, care şi-au exprimat regretul că investitorul Victor Mihalache aruncă banii pe unii jucători care nu se ridică la nivelul competiţiei. Aşa se explică şi faptul că primul şut periculos pe poarta adversarilor s-a contabilizat abia în minutul 80.
Chiar şi în aceste condiţii, trebuie remarcată atitudinea galeriei, care şi-a susţinut echipa pe toată durata partidei, publicul spectator interacţionând cu tifosii ori de câte ori FCM-ul s-a apropiat de poarta adversă.
După finalul partidei, primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu a declarat că “jucătorii ar trebui să intre în teren cu gândul la spectatorii care vin la fiecare meci în număr foarte mare şi care doresc să plece acasă cu capul sus. Totodată, ar trebui să se gândească la eforturile financiare pe care le face domnul Victor Mihalachi. Sper că timpul va conduce la omogenizarea echipei, aşa cum sper că jucătorii vor conştientiza că nu joacă doar pentru eiâ?.
Referindu-se la prestaÅ£ia echipei, finanÅ£atorul echipei, Victor Mihalachi, a declarat la finalul meciului: âE în regulÄ. Mergem bine. Noi dÄm în continuare credit jucÄtorilor, pentru a merge înainte. Asta e. Am promovat dupÄ atâta amar de ani, dureazÄ pânÄ construim. Jocul de astÄzi a fost unul spectaculos, pentru rezultat. Cred cÄ antrenorul, Åi cu intrarea lui în teren în a doua reprizÄ, s-a orientat cÄtre rezultat dar nu s-a finalizat. 0-0 este un rezultat bun dupÄ 12 ani de tÄcere. Spectatorii trebui sÄ Åtie cÄ echipa se construieÅte pas cu pas. Ne gândim în viitorul apropiat Åi la un antrenor secund, la un preÅedinte de club Åi la alÅ£i jucÄtori liber de contract pe care sÄ-i aducem la echipÄ. Ãn curând, în viitoarele etape vreau sÄ vÄd Åi rezultate, atâta totâ?.
IatÄ rezultatele Åi marcatorii etapei a Åasea, seria I
CeahlÄul II - CSM FocÅani 2-1 I. Radu (51), CÄt. ÅtefÄnescu (66) / Fl. Stanciu (85)
Petrotub Roman - ABC Stoicescu 4-1 Harbuzaru (39), Marin (68), DrugÄ (70), Vulpe (88) / Toma (84)
Oţelul II - Politehnica Galaţi 2-0 Al. Iacob (25), Negoescu (78)
CSM PaÅcani - Cetatea Tg. NeamÅ£ 1-0 NuÅ£escu (52)
FCM Dorohoi - CS Panciu 0-0
SC BacÄu - Sporting Suceava 2-1 Dobârceanu (72), Cr. Ungureanu (85) / CÄinari (87)
Rapid CFR Suceava - CSM Rm. SÄrat 3-1 Semeghin (23 - pen.), V. StÄnescu (60, 85 - pen.) / Chiriac (84)
Aerostar BacÄu stÄ, deoarece Odorheiu Secuiesc s-a retras.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter |
| | Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul |
| | Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00 |
| | Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți |
| | FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore |
| | Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier |
| | Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 474 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 416 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 401 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 343 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 336 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 329 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 321 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|