Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Uniunea scriitorilor solicită ajutorul prefectului pentru sediul de la Botoşani
Data 20.09.2012 - 18:48:55
Cei 24 de membri botoşăneni ai Uniunii Scriitorilor din România au profitat de vizita la Botoşani a lui Cassian Maria Spiridon, preşedintele Filialei Iaşi a uniunii, pentru a-l invita pe prefectul judeţului în mijlocul lor.
DISTRIBUIE           

Întâlnirea a avut loc joi, 20 septembrie şi a constituit un context bun pentru botoşănenii literelor în vederea abordării unei probleme cu care se confruntă.

Astfel, scriitorii profesionişti au solicitat sprijinul reprezentantului Guvernului în teritoriu pentru a rămâne în sediul în care ăşi desfăşoară activitatea în prezent. Aparţinând Consiliului Local, imobilul proaspăt renovat, situat în Centrul Vechi, este închiriat prin intermediul societăţii Locativa, Uniunea Scriitorilor plătind lunar sume substanţiale.

„În mai toată ţara sediile uniunii sunt puse la dispoziţie de către autorităţile locale dacă nu gratuit, atunci în schimbul unor chirii modice. Se ţine cont de prevederile legii ce dă această posibilitate administraţiei locale, dar şi de faptul că uniunea scriitorilor nu produce bani prin activitatea sa, ci altfel de valori.â€?, a explicat Cassian Maria Spiridon, exprimându-ÅŸi, totodată, ÅŸi speranÅ£a că în viitor IpoteÅŸtiul va deveni un centru naÅ£ional.

„Voi avea o discuţie cu domnul primar al municipiului Botoşani pentru a-i prezenta problema scriitorilor. Sunt de acord cu ei şi îi susţin în necesitatea unei astfel de măsuri. Este anormal să plătească aceeaşi chirie ca un producător de covrigi sau un magazin.�, este răspunsul prefectului Adrian Constantinescu.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Prefectul Dan Șlincu a intermediat întâlnirea între ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Alexandru Stoica și primarii din județ - FOTOGALERIE
Ministrul Dezvoltării, Marcel-Alexandru Stoica, așteptat astăzi la Botoșani
Centrul Local de Combatere a Bolilor convocat în urma apariției unor focare de rabie în județ
Dorohoianul Dan Șlincu a depus astăzi jurământul pentru funcția de prefect al județului Botoșani
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
Schimbare la conducerea Instituției Prefectului. Dorohoianul Dan Șlincu a preluat funcția
DOROHOI - Ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie
În atenția cetățenilor Municipiului Dorohoi, solicitanți de ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
498
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
438
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
412
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
408
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
350
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
348
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
330
Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier
318
Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine
311
Penitenciarul Botoșani angajează medic
306
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord