În opinia psihologului Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), cea mai des întâlnită formă de abuz este cea fizică, care poate duce la răniri fizice grave, în unele cazuri chiar la pierderea vieții. Este considerat abuz fizic: împingerea, scuipatul, astuparea gurii pentru a nu țipa, pălmuitul, trasul de păr, lovitul sau înjunghiatul cu diverse obiecte, sexul fără consimțământ (sexul nu este o obligativitate care reiese din actul de căsătorie).

Totodată, specialistul afirmă că și abuzul psiho-emoțional este la fel de des întâlnit, cu toate că este un modalitate mai subtilă de a stabili un dezechilibru de putere într-o relație. “Adesea nu poate fi definit clar de către cei din afara relației deoarece nu este văzut cu ochiul liber. De multe ori este greu de definit acest tip de abuz chiar de către victimă în sine, deoarece are un istoric asemănător al familiei de proveniență și consideră ”normal” un astfel de comportament, fiindu-i greu să explice concret de unde-i vine suferința. Abuzul psiho-emoțional presupune:  înjosiri și critici constante; control și monitorizare în mod constant prin folosirea tehnologiei (de exemplu, utilizarea programelor spion pentru verificarea și înregistrarea convorbirilor telefonice, acces la conturi de socializare, instalarea pe ascuns a unor camere în casă etc.); amenințări atât către victimă cât și către rudele și prietenii acestora; distrugerea proprietăților/obiectelor victimei; victima nu este lăsată niciodată singură astfel încât să nu poată căuta sau cere ajutor”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Psiholog Laura Maria Cojocaru

Totodată, atunci când există o dinamică a abuzului și controlului într-o relație, riscul de a duce această atitudine și către un abuz sexual este foarte mare. Abuzul sexual presupune: forțarea victimei să întrețină relații intime fără dorința ei; i se spune că e datoria ei să întrețină relații sexuale cu abuzatorul; viol în fața copiilor; viol în cazuri de vulnerabilitate fizică, de exemplu în timpul sarcinii sau chiar în perioada imediată nașterii unui copil; interzicerea accesului la servicii vitale privind sănătatea sexuală și reproductivă a femeii; degradarea emoțional-sexuală prin folosirea pornografiei grafice și explicite.

Nu în ultimul rând, practica abuzului financiar este tot mai răspândită în societatea actuală. Prin această formă de violență domestică, abuzatorul folosește banii ca modalitate de a-și controla partenerul, câștigând putere și dominare asupra sa și are ca scop izolarea persoanei într-o stare de completă dependență financiară. “Astfel abuzatorul se asigură că femeia este forțată să aleagă între a rămâne în relația abuzivă cu el sau să facă față unei sărăcii extreme. Este considerat abuz financiar: interdicția de a avea un venit independent; interdicția de a cumpăra lucruri personale (de exemplu tampoane sanitare); controlul excesiv asupra finanțelor familiei prin cerința de a justifica toate cheltuielile; interdicția/confiscarea cardurilor bancare; a nu da bani în casă pentru mâncare sau pentru plata facturilor de întreținere; găsirea de diverse motive pentru a-și justifica abuzul”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Cum îi afectează pe copii violența domestică?

Specialistul este de părere că micuții din familia respectivă sau care intră în contact cu respectivul cuplul (trăiesc în aceeași casă), cad victime la rândul lor formelor de abuz fizic (inclusiv sexual) și psiho-emoțional. Acest lucru poate să apară ca o manifestare directă asupra lor sau indirect prin lipsă de afecțiune, înțelegere, comunicare, empatie, inducându-le stări de  frică, nesiguranță, ducând la atacuri de panică, tentația de abandon școlar, depresie sau chiar gânduri de suicid.

Ce riscuri presupune violența domestică în perioada izolării la domiciliu (COVID 19)?

În această perioadă, centrele de criză, adăposturile, serviciile de asistență juridică și de protecție sunt mai reduse, diminuându-se astfel și mai mult accesul la, și așa insuficientele, surse de ajutor la care ar fi putut apela persoanele abuzate. Rămân în picioare serviciile de asistență telefonică, cel puțin teoretic, deoarece victima va evita să sune în prezența agresorului.

Riscurile principale identificate de psihologul Laura Maria Cojocaru în perioada izolării la domiciliu pot fi:

1. Victima este non-stop în prezența agresorului, fapt care face ca agresiunea să crească atât cantitativ cât și ”calitativ”.
2. Riscul ca abuzul să devieze către lucruri grave (afectarea gravă a sănătății victimei sau chiar moartea) crește considerabil.
3. Se accentuează deteriorarea stărilor psiho-emoționale ale victimei.
4. Creșterea riscului ca agresiunea să se răsfrângă și asupra copilului/copiilor sau să se diversifice dacă este deja prezentă.

Ce resurse are victima?

1. Menținerea de activități care au ajutat în trecut la gestionarea situațiilor dificile.
2. Ținerea la îndemână (astfel încât partenerul să nu afle) de informații despre liniile de asistență telefonică, asistența socială, protecția copiilor, cea mai apropiată secție de poliție și adăposturi sau servicii de suport disponibile.
3. Asigurarea de sprijin din partea rudelor și a prietenilor de încredere (telefon, e-mail, sms-uri) care le pot acorda ajutor emoțional și practic (adăpost, mâncare, îngrijire pentru copiii lor).
4. Elaborarea unui plan de scăpare pentru ele și copiii lor în cazul în care situația se agravează (modalități - exersate înainte de mai multe ori împreună cu copiii - prin care pot fugi de acasă și se pot adăposti undeva în siguranță): motiv de a ieși din casă, mod de transport, pe cine sună, unde se adăpostesc etc.
5. Ținerea la îndemână (ascunse) a documentelor importante (buletine, certificate de naștere, certificate de proprietate, carnete de sănătate etc.), bani, câteva obiecte personale strict necesare pe care să le ia în caz că trebuie să plece de urgență.