VREMEA va fi caldă pentru această perioadă. PROGNOZA METEO pentru primele zile ale săptămânii | | Data 10.02.2014 - 12:05:43 | Luni, vremea va fi caldă pentru această perioadă în toate regiunile. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi pe arii restrânse ploi slabe, în prima parte a zilei în nordul şi centrul ţării, iar spre sfârşitul nopţii izolat şi în vest, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. | | |
Dimineaţa, izolat în estul
Transilvaniei şi în Moldova vor fi condiţii de polei. La munte, la
altitudini de peste 1500 m trecător vor mai fi şi lapoviţe sau ninsori. Vântul
va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare ziua în sud, centru şi la
munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 grade în estul
Transilvaniei şi 12 grade în Banat, iar cele minime între -12 grade
în estul Transilvaniei şi în jur de 8 grade în Dealurile de Vest. Noaptea
se va semnala ceaţă, local în sudul şi sud-estul teritoriului.
LA BUCUREŞTI
Valorile termice vor fi mai ridicate
decât în mod normal în această perioadă. Cerul va fi variabil, iar spre
sfârşitul intervalului mai ales în zona preorăşenească se va forma ceaţă.
Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare ziua, apoi va
slăbi în intensitate. Temperatura maximă se va situa în jur de 8 grade,
iar cea minimă va fi de -4...-3 grade, uşor mai scăzută la periferie.
MARŢI
Vremea va fi caldă pentru a doua
decadă a lunii februarie, chiar deosebit de caldă în regiunile
intracarpatice, la deal şi la munte. Cerul va fi variabil, cu înnorări
temporare noaptea în vestul şi nord-vestul ţării, unde local va
ploua. Vântul va sufla slab până la moderat cu unele intensificări la munte şi
în regiunile vestice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general
între 6 şi 16 grade, iar cele minime se vor încadra între -8
grade în depresiuni şi 8...9 grade în Dealurile de Vest. În sudul şi
în estul ţării şi izolat în rest, mai ales noaptea, se va semnala ceaţă,
trecător asociată cu burniţă.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter |
| | Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul |
| | Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00 |
| | Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți |
| | FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore |
| | Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier |
| | Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 477 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 420 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 402 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 344 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 330 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 322 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord