AVERTIZARE METEO: Ploi torenţiale, descărcări electrice şi vânt, în toată ţara | | Data 09.05.2015 - 17:22:48 | | Ploi torenţiale, descărcări electrice şi vânt vor fi, de duminică după-amiază până luni după-amiază, la munte, în vestul, sud-vestul şi centrul ţării şi, parţial, în restul teritoriului, potrivit unei informări transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. | | |
Ploi torenţiale, descărcări electrice şi vânt vor fi, de duminică după-amiază până luni după-amiază, la munte, în vestul, sud-vestul şi centrul ţării şi, parţial, în restul teritoriului, potrivit unei informări transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie.Aversele vor avea, în unele zone, caracter torenţial, vântul va avea intensificări de scurtă durată, iar local vor fi condiţii de grindină, atenţionează meteorologii. Cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 de litri pe metru pătrat şi izolat 30-40 de litri pe metru pătrat, în special în zonele montane, în Oltenia şi Transilvania. "Din după-amiaza zilei de duminica, 10 mai şi până în partea a doua a zilei de luni, 11 mai, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta la munte, în vestul, sud-vestul şi centrul ţării şi pe spaţii mai restrânse în restul teritoriului. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi condiţii de grindină", se arată în informarea emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie. Informarea meteorologică intră în vigoare duminică, la ora 15.00 şi este valabilă până luni, la aceeaşi oră.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
Județul Botoșani și-a îndeplinit ținta: peste 25.000 de voluntari în campania “Let’s Do It, Romania!” |
| | DOROHOI - Activități dedicate Centenarului Marii Uniri |
| FOTOGALERIE - Ziua Pompierilor sărbătorită la Săveni, cu avansări în grad şi defilare |
| | | 170 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealu Spirii |
| | Peste 10000 de participanţi la Săptămâna Culturii la Vorona - FOTO |
| | Amendă de 500 de lei la priveghi |
| |
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 480 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 423 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 402 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 346 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 331 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 322 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|