Campania umanitară “Pas cu pas pentru Alex” | | Data 14.03.2015 - 15:23:54 | Alexandru Nechita are 12 ani și aproape toată viața lui a stat prin spitale. Băiețelul s-a născut cu o malformație congenitală, care i-a afectat mână și piciorul drept. Membrele drepte sunt mai scurte decât cele stângi, iar pentru a merge normal, trebuie să poarte pantofi ortopedici pentru egalizarea lungimii picioarelor. | | |
Alexandru Nechita are 12 ani și aproape toată viața lui a stat prin spitale. Băiețelul s-a născut cu o malformație congenitală, care i-a afectat mână și piciorul drept. Membrele drepte sunt mai scurte decât cele stângi, iar pentru a merge normal, trebuie să poarte pantofi ortopedici pentru egalizarea lungimii picioarelor.Până la ora actuală, Alex a suferit 35 de intervenții chirurgicale, însă greul de abia acum începe. Va mai avea nevoie de câteva operații importante care să-i egalizeze mâinile și picioarele. Băiețul spune că își dorește foarte mult să alerge cu prietenii, să joace fotbal precum Cristiano Ronaldo, idolul său, să călătorească și să vorbească fluent limba engleză, căci “numai oamenii importanți vorbesc limbi străine”. Visul cel mai mare al lui Alexandru este să devină medic, pentru care are o admirație deosebită, și să ajute și el alți copii, așa cum el este ajutat acum. În acest sens, Asociația “Salvează o inimă” demarează campania umanitară “Pas cu pas pentru Alexandru”, în parteneriat cu Centrul educațional internațional Helen Doron English, pentru a-l ajuta pe Alex să își îndeplinească toate visele: să devină doctor, să joace fotbal și să poată spune cu adevărat, “Yes, I can do this!”. Donațiile pot fi făcute online, pe platforma https://salveazaoinima.ro/campaigns/alexandru-nechita/ sau în conturile bancare ale părinților: RO08BTRL03804201J46557XX (SWIFT: BTRL RO 22 XXX – cont în euro) și RO33BTRL0380 1201J46557XX (cont în lei).“Ne bucurăm nespus să ne alăturăm, la inițiativa prietenilor de la “Salvează o inimă”, campaniei pentru Alexandru. Noi considerăm că fiecărui copil trebuie să îi oferi șansa să-și îndeplinească visele. Este datorita noastră, a societății, să nu ne dezamăgim copiii și să îi ajutăm să devină ce vor ei în viață. Alexandru nu ratează niciun meci de fotbal și vrea ca într-o bună zi să înscrie goluri, așa cum o face Cristiano Ronaldo, să ajute și el, la rândul lui, alți copii, din calitatea de medic, să viziteze toată lumea și să vorbească limba engleză la un nivel avansat. Stă în puterea noastră să-i facem viața minunată acestui copil frumos”, declară Liliana Necșoiu, coordonatorul Centrului educațional Helen Doron English.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
Județul Botoșani și-a îndeplinit ținta: peste 25.000 de voluntari în campania “Let’s Do It, Romania!” |
| | DOROHOI - Activități dedicate Centenarului Marii Uniri |
| FOTOGALERIE - Ziua Pompierilor sărbătorită la Săveni, cu avansări în grad şi defilare |
| | | 170 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealu Spirii |
| | Peste 10000 de participanţi la Săptămâna Culturii la Vorona - FOTO |
| | Amendă de 500 de lei la priveghi |
| |
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 473 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 415 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 401 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 343 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 336 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 329 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 321 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|