Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: Alb
Deținut din Penitenciarul Botoșani evadat din autospeciala aflată în mișcare, în zona Bacău. Forțe importante au fost puse în alertă pentru prinderea bărbatului
Deținutul Crainiciuc Ștefan, în vârstă de 58 de ani, arestat preventiv pentru săvârșirea faptei de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe a fugit în jurul orelor 17.50 din autospeciala aflată în mișcare, aparținând Penitenciarului Botoșani, în zona centurii Bacău, în timp ce era transferat la Penitenciarul Spital...
Elevi ai Clubului Copiilor Dorohoi, pe podiumurile festivalurilor de muzică folk și muzică ușoară desfășurate în țară, în ultima perioadă - FOTO
Chiar dacă este vacanță, elevii cercului Muzică folk-muzică ușoară de la Clubul Copiilor Dorohoi au participat la mai multe competiții naționale și internaționale. Ultima competiție muzicală a fost Festivalul Național de creație și interpretare a muzicii folk “Seri Eminesciene”.
Cod Galben de vânt în această noapte, pentru județul Botoșani
Din această seară, de la ora 21:00, până mâine dimineață, la ora 06:00, județul Botoșani va fi sub incidența unui Cod Galben de vânt.
Alți 15 de pompieri din Botoșani pleacă în sprijinul oamenilor afectați de inundaţii din județul Suceava
Alți 15 de pompieri de la subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani merg în județul Suceava să-i ajute pe oamenii afectați de inundații să se întoarcă la casele lor, cât mai curând. Aceștia au plecat în misiune, în urmă cu puțin timp.
Județul Botoșani: instituțiile de urgență, mobilizate în contextul codurilor portocaliu și galben de instabilitate atmosferică accdentuată și inundații
Autoritățile din județul Botoșani sunt în stare de alertă ca urmare a emiterii codurilor portocaliu și galben de instabilitate atmosferică accentuată...
Pericol de inundații pe râurile Siret, Jijia, Prut și afluenții acestora. Hidrologii au instituit Cod Portocaliu și Galben de inundații
Hidrologii au anunțat că, în contextul codului portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, există risc de inundații pe râurile Siret, Jijia,...
Atenție, Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, pentru județul Botoșani, până în această seară!
Meteorologii au emis o avertizare tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Botoșani valabilă astăzi, între orele...
Comunicat AUR - Silegeanu: Istoria din Botoșani nu trebuie repetată. Sinistrații au nevoie de garanții, nu de promisiuni
Senatorul Cătălin Silegeanu solicită Guvernului garanții clare că va obține întreaga sumă necesară pentru reconstrucția orașului Broșteni și...
Pompieri din Dorohoi și Botoșani, au plecat în ajutorul sinistraților din Broșteni
15 pompieri de la Detașamentele Botoșani și Dorohoi, au plecat, în urmă cu puțin timp, în sprijinul autorităților și comunităților greu încercate...
Incendiu de amploare la Lișna
Un incendiu s-a produs, ieri după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Lișna. Două anexe au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, din...
Un nou COD ROȘU, în această seară, pentru alte 19 localități din județ
...
Atenție, Cod portocaliu de instabilitate atmosferică!
Meteorologii au emis o nouă avertizare tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru mai multe localități din județul Botoșani valabilă...
Atenție, Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, pentru Dorohoi, Botoșani și alte 23 de localități din județ. Sunt prognozate ploi torențiale, grindină, vânt puternic și descărcări electrice!
Meteorologii au emis o nouă avertizare tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru mai multe localități din județul Botoșani valabilă de astăzi, până la ora 00:30.
Cod Galben de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia
Hidrologii au actualizat prognoza și au anunțat că există, în continuare, risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instruit Cod galben, de astăzi, de la ora 17:00, până mâine, la ora 12:00.
Cod galben de caniculă și de instabilitate atmosferică pentru județul Botoșani
Administrația Națională de Meteorologie a emis două atenționări cod galben, de caniculă pentru județul Botoșani. Prima este valabilă de astăzi, de la ora 10:00, până mâine la aceeași oră, iar a două de mâine, de la ora 10:00, până luni, la aceeași oră.
Misiuni ale jandarmilor botoșăneni în aceste zile
În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la Zilele comunei Frumușica și la evenimentul recreativ desfășurat în satul Tudor Vladimirescu din comuna Albești.
Atenție, Cod portocaliu de instabilitate atmosferică la Dorohoi și alte 41 de localități din județ! Populația a fost avertizată prin sistemul RO-ALERT
Meteorologii au emis o avertizare tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru mai multe localități din județul Botoșani valabilă de astăzi, până la ora 20:00.
COD GALBEN de instabilitate atmosferică, până mâine la ora 3.00
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică pentru județul Botoșani, valabilă, de astăzi, de la ora 12:00, până mâine dimineață, la ora 03:00.
Atenție, Cod galben de ploi, pentru o parte a județului!
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, astăzi, între orele 16:55 -18:30.
Cod Portocaliu și Galben de inundații pe râul Prut
Hidrologii au anunțat că există, în continuare, risc de inundații pe râul Prut - sectorul amonte Acumularea Stânca-Costești și au instituit:
Tânăr din Albești reținut pentru tentativă de viol!
La data de 17 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 29 de ani, din comuna Albești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la viol.
Atenție! Cod portocaliu de instabilitate atmosferică!
Meteorologii au emis o avertizare tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru județul Botoșani valabilă de astăzi, de la ora 18:00, până mâine, la aceeași oră.
Atenție! Cod galben de ploi, pentru județul Botoșani!
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Botoșani valabilă, astăzi, între orele 10: 00 - 22:00.
Atelierele de lectură și scriere de la Ipotești - FOTO
Derulate în perioada 7-12 iulie, Atelierele de lectură și scriere, organizate de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, atelierele au avut-o ca îndrumător, în primele două zile, pe scriitoarea Camelia Toma, care a lucrat cu participanții pornind de la expoziția...
Tânăr la un pas de moarte readus la viață de cadrele medicale
Pompierii au fost solicitați, ieri seară, să intervină pentru căutarea unui tânăr, în vârstă de 17 de ani, care a intrat în apele râului Volovăț, în localitatea Puțureni, și nu a mai ajuns la mal.
ALERTĂ! COD ROȘU pentru Dorohoi și alte 47 de localități din județ. Sunt prognozate vijelii, grindină și ploi torențiale
Meteorologii au emis o avertizare nowcasting COD ROSU, valabilă până la ora 17:00, pentru localitățile Botoșani, Dorohoi, Flămânzi, Ungureni, Hudești, Mihai Eminescu, Frumușica, Albești, Trușești, Suharău, Bălușeni, Lunca, Havârna, Cristești, Vorniceni, Curtești, Răchiți, Copălău, Ibănești, Călărași, Cristinești, George...
ALERTĂ! Cod portocaliu de instabilitate atmosferică!
Meteorologii au emis o avertizare tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru județul Botoșani valabilă astăzi, între orele 12:00-22:00.
Atenție! Cod galben de ploi, în județul Botoșani!
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare tip cod galben de instabilitate atmosferică pentru județul Botoșani valabilă astăzi, între orele 12:00-23:00.
Bărbat înecat în Prut, astăzi după amiază
Pompierii au fost solicitați în această după amiază să intervină pentru căutarea unui bărbat, în vârstă de 65 de ani, care era la pescuit pe malul râului Prut, în apropierea localității Mitoc. Acesta a intrat să înoate și nu a mai reușit să ajungă la mal. Alerta a fost dată de un alt bărbat aflat la pescuit în zonă.
Val de căldură în Botoșani. A fost instituit cod galben până marți
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de caniculă pentru județul Botoșani, valabilă până marți la ora 10:00. În acest interval, temperaturile maxime vor urca până la 33 - 37° C.
Expoziția de tapiserie, pictură și grafică „Univers interior”, la Galeriile de Artă „Ștefan Luchian”
Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 2 - 30 iulie 2025, la Galeriile de Artă ,,Ștefan Luchianˮ, expoziția de tapiserie, pictură și grafică „Univers interior”, cu lucrări semnate de Lucia Pușcașu.
Cod Galben de vânt pentru județul Botoșani, astăzi, până la ora 17:00
Meteorologii au emis un nou cod galben de intensificări ale vântului, valabil astăzi, între orele 11:10 - 17:00, în județul Botoșani. În acest interval, vântul va sufla cu viteze de 50-70 km/h.
Cod Galben de vânt pentru județul Botoșani, astăzi, până la ora 21:00
Meteorologii au emis un cod galben de intensificări ale vântului, valabil astăzi, între orele 11:00 - 21:00, în județul Botoșani. În acest interval, vântul va sufla cu viteze de 50-70 km/h.
Cod Galben de vânt pentru județul Botoșani!
Meteorologii au emis un cod galben de intensificări ale vântului, valabil astăzi, între orele 10:00 - 21:00, în județul Botoșani. În acest interval, vântul va sufla cu viteze de 50-70 km/h.
Pagina 7/57  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
498
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
447
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
412
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
408
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
350
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
348
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
330
Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier
319
Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine
312
Tineri cercetați pentru constituirea unui grup în scopul comiterii de fapte antisociale. Unul dintre aceștia a fost reținut
296
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord