Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: saptamana altfel
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica” – călătorind de azi spre ieri prin istoria locurilor - FOTOGALERIE
Trăim într-un azi cu de toate, și urâte, și frumoase, dar mai ales multe, prea multe. De aceea, nu miră pe nimeni dorința de a evada din toate acestea măcar pentru câteva ceasuri. Iar cum trecutul li se pare multora că a fost mai bun, a devenit o destinație în care toți visăm să ne întoarcem câteodată.
Colegiul Național „Grigore Ghica" Dorohoi – Prima activitate din cadrul Programului Național Săptămâna "Școala Altfel" - FOTOGALERIE
Prima activitate din cadrul Programului Național Săptămâna "Școala Altfel" (16 – 20 decembrie 2024) a debutat, la Colegiul Național „Grigore Ghica", cu împodobirea bradului CNGG în parcul de lângă primăria municipiului Dorohoi.
Poliţiştii botoşăneni alături de elevi în Săptămâna Altfel
În data de 25 aprilie a.c, în contextul activităților derulate cu ocazia Săptămânii Altfel, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au fost invitații elevilor și profesorilor din cadrul Liceului Teoretic „Anastasie Başotă” Pomârla.
Polițiștii Rutieri și cei de la Prevenire, în mijlocul elevilor de la Școala Gimnazială „Sf. Maria” Botoșani
Ziua de 25 septembrie 2024 a constituit un prilej de întâlnire pentru elevii Şcolii Gimnaziale Sf. Maria Botoşani cu poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei ai Serviciului Rutier din cadrul IPJ Botoşani.
Pagina 1/1
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
466
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
410
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
404
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
398
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
342
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
340
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
333
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
328
Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă
323
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord