Poliţiştii botoşăneni alături de elevi în Săptămâna Altfel | | Realitatea DorohoianăData 25.10.2024 - 16:28:30 |  Educatie | | În data de 25 aprilie a.c, în contextul activităților derulate cu ocazia Săptămânii Altfel, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au fost invitații elevilor și profesorilor din cadrul Liceului Teoretic „Anastasie Başotă” Pomârla. | | |
Siguranţa pe Internet a fost subiectul dezbătut de poliţişti cu elevii claselor gimnaziale şi liceale din cadrul unității de învățământ. Recomandările generale s-au referit la protejarea datelor personale, protejarea parolei, evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet sau anunţarea părinţilor despre intenţia unor astfel de întâlniri, selectarea atentă a imaginilor pe care le postează pe internet, respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor incidente.
Răspunderea penală a reprezentat o altă temă de discuţie, fiind oferite date şi exemple concrete de situaţii în care minorii pot răspunde penal şi care sunt consecinţele unor astfel de fapte pentru aceştia.
Polițiștii au primit un feedback pozitiv din partea elevilor şi profesorilor participanți la activitățile preventive, informațiile prezentate fiind apreciate ca foarte utile în contextul actual.
Activitățile de acest tip vor continua în luna mai, după încheierea vacanței de primăvară.
 
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Patrula Școlară - Activitate pentru siguranță în trafic - FOTO |
| | Activități de prevenire desfășurate de polițiști la Colegiul Național “Grigore Ghica” Dorohoi |
| | DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE |
| | Recomandări ale polițiștilor rutieri pentru prevenirea accidentelor și creșterea siguranței în trafic - VIDEO |
| | Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine |
| | Atelierul de pictură „Natură statică reinterpretată”, la Muzeul de Etnografie Botoșani |
| | Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași vor ajunge în Protopopiatul Dorohoi. Procesiunea misionar-duhovnicească se va desfășura în perioada 15-20 noiembrie 2026, în șase parohii din Protopopiatul Dorohoi |
| | Expoziția de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, a artistului plastic Horea Paștina |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 466 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 410 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 404 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 398 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 342 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 338 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 333 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 328 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 321 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord