Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Comunicat PSD - Doina Federovici realeasă în conducerea Senatului României
Data 04.09.2017 - 15:39:59
Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a fost realeasă de colegii parlamentari membru al Biroului Permanent al Senatului României în funcția de chestor, ca urmare a activității legislative intense pe care a desfășurat-o în plenul Parlamentului și a comisiilor de specialitate în prima sesiune parlamentară din legislatura 2016-2020.
DISTRIBUIE           

Prin urmare, senatorul botoșănean se află în topul parlamentarilor activi, elaborând alături de alți colegi 26 de inițiative legislative. La acestea se adaugă 43 de luări de cuvânt în plen, susținerea a 20 de declarații politice și transmiterea a 30 de întrebări și interpelări către ministere pentru rezolvarea problemelor de pe plan local.

„Le mulțumesc colegilor senatori pentru încrederea acordată. Este o onoare pentru mine să fac parte din conducerea celui mai înalt for legislativ al țării noastre. Așa cum am procedat și până acum, voi trata cu seriozitate și responsabilitate activitatea parlamentară și voi face tot ce va ține de mine pentru adoptarea cât mai rapidă a proiectelor de legi pentru promovarea măsurilor și programelor pe care PSD le-a promis cetățenilor la începutul acestui mandat”, a declarat Doina Federovici.

Plenul Senatului a votat Biroul Permanent pentru noua sesiune parlamentară, format din preşedinte, patru vicepreşedinţi, patru secretari şi patru chestori, cu respectarea ponderii numărului de senatori ai fiecărui grup faţă de numărul total de membri.

Biroul permanent al Senatului, pentru a doua sesiune a anului 2017, este constituit din: preşedinte – Călin Popescu-Tăriceanu (ALDE), vicepreşedinţi – Niculae Bădălău şi Claudiu Iulian Manda (PSD), Cornel Popa (PNL) şi Mihai Goţiu ( USR), secretari – Radu Oprea şi Marian Pavel (PSD), Ionel Marcel Vela (PNL), Ion Ganea (PMP) şi chestori – Doina Elena Federovici şi Paul Stănescu (PSD), Ion Popa (PNL) şi Tanczos Barna (UDMR).

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Județul Botoșani și-a îndeplinit ținta: peste 25.000 de voluntari în campania “Let’s Do It, Romania!”
DOROHOI - Activități dedicate Centenarului Marii Uniri
FOTOGALERIE - Ziua Pompierilor sărbătorită la Săveni, cu avansări în grad şi defilare
SINCERE CONDOLEANŢE!
170 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealu Spirii
Peste 10000 de participanţi la Săptămâna Culturii la Vorona - FOTO
Amendă de 500 de lei la priveghi
ANUNŢ DE MULŢUMIRE
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
479
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
421
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
407
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
402
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
345
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
344
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
337
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
330
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
322
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord