Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Consum de băuturi alcoolice sancționat de jandarmi
Data 25.04.2017 - 14:17:32
Consumul de băuturi alcoolice le-a purtat ghinion unor botoșăneni, care au fost sancționați contravențional de jandarmi în prima zi a week-end-ului trecut.
DISTRIBUIE           

În seara zilei de sâmbătă, 22 aprilie a.c., patru persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice în Piața 1 Decembrie, la Zilele Municipiului Botoșani, au fost amendate cu câte 600 de lei pentru scandalul făcut și injuriile adresate spectatorilor și vânzătorilor. Una dintre aceste persoane, o femeie în vârstă de 39 de ani, a fost la a doua sancțiune primită în aceeași zi, deoarece cu o oră mai devreme a tulburat liniștea publică în fața bisericii Uspenia prin strigăte și a adresat injurii trecătorilor.

În aceeași seară, puțin după ora 21.00, un grup de șapte tineri, din care doar unul avea mai mult de 18 ani, a atras atenția unui echipaj de jandarmi prin gălăgia pe care o făceau în parcul de joacă de pe strada Aleea Arcului. Unul dintre motivele bucuriei cu care aceștia se manifestau a fost, după cum au observat jandarmii, berea pe care o consumau într-un loc public, destinat activităților recreative de altă natură, fapta respectivă atrăgând sancționarea cu amenzi însumând 900 de lei.

Nu au fost singurii sancționați pentru consum de băuturi alcoolice în locuri publice, ceva mai devreme alte patru persoane fiind depistate în timp ce săvârșeau aceeași faptă contravențională pe strada Gării.

Încălzirea vremii nu justifică, din punct de vedere legal, consumul alcoolului în alte locuri decât cele autorizate în acest sens, mai ales pentru că, în multe cazuri, duce la alte fapte prevăzute de legea care sancționează încălcarea unor norme de conviețuire socială.

Același echipaj de jandarmi a fost solicitat în dimineața următoare, la ora 05.00, pentru că doi bărbați aflați la Unitatea de Primire Urgențelor din cadrul Spitalului Mavromati făccea scandal și adresau injurii personalului de pază. Cei doi vor avea de achitat fiecare câte o amendă de 1000 de lei, după ce procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor vor fi transmise, pentru luare în debit, la Direcția de Impozite și Taxe Locale Botoșani.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Județul Botoșani și-a îndeplinit ținta: peste 25.000 de voluntari în campania “Let’s Do It, Romania!”
DOROHOI - Activități dedicate Centenarului Marii Uniri
FOTOGALERIE - Ziua Pompierilor sărbătorită la Săveni, cu avansări în grad şi defilare
SINCERE CONDOLEANŢE!
170 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealu Spirii
Peste 10000 de participanţi la Săptămâna Culturii la Vorona - FOTO
Amendă de 500 de lei la priveghi
ANUNŢ DE MULŢUMIRE
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
466
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
410
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
404
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
398
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
342
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
340
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
333
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
328
Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă
323
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord