Alegerile parţiale din Drăguşeni sunt în grafic | PSD, PNL, PDL, PPDD şi UDMR sunt partidele care au reprezentanţi în Biroul Electoral de Circumscripţie Drăguşeni, aşa cum acesta a fost completat pe 7 ianuarie, conform prevederilor legale: în ordine descrescătoare a numărului cumulat de senatori şi deputaţi ai fiecărui partid. |
| Vezi ce drumuri din judeţ mai sunt blocate | La ora 16.00, pe raza judeţului Botoşani mai erau blocate/închise şapte sectoare de drumuri judeţene, astfel: |
| Botoşănean cu infarct, transportat la Iaşi cu elicopterul SMURD | Un elicopter de tip EC-135 SMURD a decolat astăzi, la prânz, din Punctul Aeromedical Iaşi pentru executarea unei misiuni umanitare în localitatea Stăuceni. Intervenţia elicopterului a fost solicitată pentru transportul medical de urgenţă al unui bărbat, în vârstă de 49 de ani, din satul Buhăceni, comuna Truşeşti, care a suferit un infarct... |
| DN 24 C Manoleasa – Rădăuţi Prut redeschis circulaţiei | DN 24 C Manoleasa - Rădăuţi Prut a fost redat circulaţiei, în această dimineaţă. Pe acesta se circulă în condiţii de iarnă. Circulaţia s-a reluat şi pe DJ 208 H Copălău – Cerbu. |
| |
Aduşi la dializă cu ATV-ul pe şenile | Două persoane din satul Libertatea, comuna Călăraşi, care aveau nevoie de dializă, au ajuns la timp la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate... |
| Situaţia drumurilor naţionale şi judeţene la ora 19.00 | În ultimele 12 ore, drumarii au reuşit să deszăpezească peste 100 de km de drumuri naţionale şi judeţene de pe raza judeţului Botoşani,... |
| Aduşi la dializă de poliţiştii de frontieră | Un echipaj al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani a intervenit, în această seară, pentru transportul a trei persoane cu nevoi... |
| Deszăpezirea drumurilor din judeţ prezentată de prefect vicepremierului Dragnea în cadrul unei videoconferinţe | Cele 14 sectoare de drum din Botoşani închise circulaţiei pentru a putea fi deszăpezite au fost prezentate vicepremierului Liviu Dragnea şi ministrului... |
| Circulaţie restricţionată din cauza zăpezii | Din cauză că pe parcursul nopţii de 7 spre 8 ianuarie în judeţul Botoşani a continuat să ningă în unele zone, iar vântul a depăşit 60km/h,... |
| Cabană distrusă într-un incendiu | O cabană din lemn de pe raza localităţii Zăiceşti, comuna Băluşeni, a luat foc în noaptea de 7 spre 8 ianuarie, cel mai probabil din cauza unui... |
| Patru tronsoane de drumuri judeţene deschise circulaţiei | Patru tronsoane de drumuri judeţene au fost redeschise circulaţiei, în ultimele ore, respectiv DJ 294 Dângeni – Mihălăşeni, DJ 292 Dealu Crucii... |
| Salvaţi de pompieri în ultima clipă | O femeie (65 ani) imobilizată la pat şi fiul său (45 ani), au fost salvaţi în ultima clipă de pompieri din garsoniera plină de fum. Salvatorii l-au... |
|
|
| Comunicat DAS: Cum se obţine îndemnizaţia pentru creşterea şi îngrijirea copilului nou născut | Modificări importante ale legislaţiei vin în avanjatul celor interesaţi de acordarea îndemnizaţiei pentru creşterea copilului nou-născut până la vîrsta de 1 an , 2 ani, 3 ani pentru copilul cu handicap, stimulentului de inserţie, îndemnizatii pentru copii cu dizabilităţi de la 3 la 7 ani,îndemnizaţii pentru persoane adulte cu dizabilităţi... |
|
|
| Mobilizare de proporţii pentru prevenirea blocajelor pe drumurile botoşănene | Precipitaţiile căzute pe parcursul zilei de luni au scos din garaje 44 de utilaje şi 8 autofreze care au lucrat şi continuă să acţioneze pe drumurile judeţene şi naţionale din Botoşani. Prefectul judeţului a ţinut permanent legătura cu primarii şi drumarii din judeţ, solicitând administratorilor de drum să mărească numărul de utilaje... |
|
|
| Depistat la volanul autoturismului, după ce consumase alcool | În urma unei acţiuni specifice desfăşurate de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Dorohoi, un cetăţean român s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
|
|
|
| Copilul transportat cu SMURD-ul la Bucureşti s-a întors cu bine acasă | Băieţelul, în vârstă de nouă luni, din Mitoc, care, din cauza unor arsuri de gradul II a fost transportat în decembrie la Bucureşti, a revenit acasă după patru săptămâni de spitalizare. L.M. a ajuns la spital după o operațiune de salvare extrem de dificilă care a durat 24 de ore şi în care au fost implicați pompieri, drumari, medici... |
|
|
| Dorohoianul Dan Şlincu tot mai aproape de funcţia de director executiv DGASPC | Dorohoianul Dan Şlincu este tot mai aproape de scaunul de director executiv în fruntea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Botoşani. Susţinut politic de alianţa aflată la guvernare, Şlincu va prelua astfel funcţia deţinută în prezent de Daniela Juravlea care se află la conducerea instituţiei cu... |
|
|
| Despăgubiri cerute de un dorohoian de la o instituţie pentru o trântă… în bancă | Un dorohoian a apelat la ajutorul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Botoşani nemulţumit fiind că a căzut în incinta unei bănci cu sediul în cel de-al doilea municipiu al judeţului. Pentru trânta luată, bărbatul dorea despăgubiri din partea reprezentanţilor instituţiei bancare. |
|
|
| De Bobotează jandarmii vor asigura ordinea şi liniştea la slujbele religioase | Duminică, 06.01.a.c., jandarmii botoşăneni vor executa misiuni de asigurare a ordinii şi liniştii publice la manifestările religioase prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului, la 17 biserici din municipiile Botoşani, Dorohoi şi oraşele Darabani şi Săveni, iar luni vor asigura ordinea publică în zona bisericii Sfântul Ioan din municipiul... |
|
|
| Ultim omagiu pentru Sergiu Nicolaescu: Trupul neînsufleţit al regizorului a fost depus la Cercul Militar Naţional | Trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu a fost depus, la ora 9.45, la Cercul Militar Naţional din Bucureşti, unde prietenii, colaboratorii şi toţi cei interesaţi pot să îşi ia rămas bun de la cunoscutul regizor începând cu ora 12.00. |
|
|
| 38 de intervenţii în ultima zi din 2012 şi prima zi din 2013 | În ultimele două zile, forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani au fost solicitate şi au intervenit în 38 situaţii de urgenţă (3 incendii, o intervenţie pentru degajarea zăpezii de pe acoperişul unei locuinţe, două intervenţii pentru deblocarea uşilor de acces în două apartamente, 30... |
|
|
| PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea joi şi vineri | Joi, valorile de temperatură se vor situa în cea mai mare parte a ţării peste cele obişnuite ale datei, cu maxime cuprinse între -3 grade în depresiuni şi 8 grade în Subcarpaţii Getici şi minime între -8 şi 0 grade. Cerul va fi noros în Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în zona Carpaţilor Orientali, unde local va ninge... |
|
|
| Parada obiceiurilor de iarnă, 31 decembrie 2012 | Aproximativ 1500 de dorohoieni, conform estimării jandarmilor, au fost prezenţi în seara zilei de 31 decembrie în piaţa din faţa fostei primării, pentru a urmări tradiţionala paradă a obiceiurilor de iarnă. Cei prezenţi au îndurat cu stoicism temperatura scăzută, ce a coborât cu mult sub minus 10 grade Celsius. Tradiţionala Paradă... |
|
|
| Pompierul mort în timpul unei misiuni va fi înmormântat joi | Slt. (pm) Constantin Patache din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, care a decedat în noptea de sâmbătă spre duminică, în timpul unei misiuni de intervenție, va fi înmormântat joi, 3 ianuarie, la ora 11.00. |
|
|
| Manifestări din noaptea dintre ani supravegheate de jandarmii botoşăneni | În perioada 29.12.2012 – 04.01.2013, 250 de jandarmi vor executa misiuni de asigurare a ordinii şi liniştii publice la manifestările cu public numeros ocazionate de trecerea dintre ani, precum şi la misiunile de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, atât independent, cât şi în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratul de Poliţie... |
|
|
| Superstiţii şi obiceiuri de ANUL NOU în lume | În întreaga lume există superstiţii legate de Anul Nou, manifestate în diverse obiceiuri - sud-americanii poartă o anumită culoare pentru a avea noroc în dragoste sau bani, în timp ce japonezii se duc la templu pentru a-şi alunga păcatele făcute prin lovituri de gong.
|
|
|
| MESAJUL LUI TRAIAN BĂSESCU de Anul Nou: "2013 să fie anul liniştii şi al solidarităţii între români" | Preşedintele Traian Băsescu urează, în mesajul oficial transmis cu prilejul Anului Nou, ca "anul 2013 să fie unul al liniştii şi al solidarităţii între români". |
|
|
| Pompier botoşănean mort la datorie - Comunicat ISU | O inimă bună a încetat să bată, un suflet nobil s-a ridicat la cer! Cuvintele sunt prea puţine şi sărace pentru a ne exprima durerea şi neputinţa în faţa destinului crud care l-a smuls dintre noi pe atât de bunul nostru coleg - plt.adj. şef Constantin Patache, în vârstă de 49 de ani. În cei 18 ani de carieră a participat la numeroase... |
|
|
| Un agent s-a spânzurat în Penitenciarul Botoșani! | Un angajat al Penitenciarului Botoșani, în vârstă de 50 de ani, a ales să își pună capăt zilelor, vineri, chiar la locul de muncă. Acesta s-a spânzurat în spațiul în care își desfășura activitatea. El a fost găsit de colegi în jurul orei 17.00, dar din păcate nu a mai putut fi salvat. |
|
|
| 22 de intervenţii ale pompierilor botoşăneni în a doua zi de Crăciun | Pompierii botoşăneni au fost solicitaţi, în a doua zi de Crăciun, să intervină în 22 de situaţii de urgenţă (patru incendii, 17 intervenţii pentru acordarea primului ajutor medical, o intervenţie pentru deblocarea uşii de acces în baia unui apartament, unde proprietarul era inconştient). S-au salvat şi protejat bunuri materiale în... |
|
|
| Casă aprinsă de o sobă supraîncălzită și lăsată nesupravegheată | Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Nicolae Iorga al Județului
Botoșani a fost sesizat, în noaptea de 25 spre 26 decembrie 2012, să
intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din
comuna Răuseni. La locul indicat s-au deplasat un echipaj din cadrul
Gărzii de Intervenție Trușești, cu o autospecială cu apă... |
|
|
| Recomandările medicilor pentru perioada sărbătorilor | Medicii au emis o serie de recomandări pentru populaţie pentru perioada Sărbătorilor. Recomandările se referă la consumul de alimente şi de alcool, dar şi la expunerea la frig.
|
|
|
| Premiul de peste 13 milioane de lei pus în joc la tragerea Joker a fost CÂŞTIGAT. Care au fost numerele extrase | Premiul de peste 13 milioane de lei, pus în joc la tragerea Joker de duminică a fost câştigat, la fel şi cel de la jocul 5/40 în valoare de peste 117.000 lei, precum şi cel de la Plus noroc, în valoare de 18.000 de lei. |
|
|
| Cum va fi vremea de Crăciun şi până la Anul Nou în fiecare regiune a ţării | Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce până pe 30 decembrie, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. |
|
|
Dorohoian mort înecat într-un pârâu adânc de doar câteva zeci de centimetri - VIDEO&FOTOGALERIE | 742 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 517 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 467 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 324 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 321 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu | 307 |
| La un pas de dezastru. O femeie era să rămână fără casă în prag de iarnă | 306 |
| Tineri cercetați pentru constituirea unui grup în scopul comiterii de fapte antisociale. Unul dintre aceștia a fost reținut | 302 |
| Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) | 273 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie | 273 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|