Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Mihaela Huncă: „Legea salarizării unitare va dubla salariile dascălilor până în 2022”
Data 15.06.2017 - 10:35:02
Deputatul PSD Mihaela Huncă a declarat marți, că în urma adoptării de către Parlament a Legii salarizării unitare cea mai mare parte a salariilor profesorilor, învățătorilor sau educatorilor se vor dubla până în 2022, comparativ cu nivelul care era în plată la finalul anului trecut. Social-democrata subliniază însă că, la 1 martie 2018, PSD își va îndeplini promisiunea de a majora salariile dascălilor cu 80% după primul an de guvernare.
DISTRIBUIE           

„În intervalul decembrie 2016 – martie 2018, pentru profesori au fost prevăzute trei tranșe de majorări substanțiale a salariilor. 20% la începutul acestui an, încă 25% la începutul anului viitor și încă 20% la 1 martie 2018. Asta înseamnă că pentru fiecare 100 lei din salariul în plată în decembrie 2016, profesorii vor primi la anul în martie 180 de lei, adică un plus 80%, așa cum am promis în campania electorală”, a declarat Mihaela Huncă.

Reprezentanta PSD a mai precizat că, până în 2022, cele mai mari majorări vor fi acordate personalului didactic aflat în prezent în partea inferioară a grilei de salarizare, unde creșterile vor depăși chiar și 190%.

„În 2022, un profesor de liceu debutant, cu studii superioare de lungă durată, își va începe activitatea cu un salariu de 4.098 lei, ceea ce reprezintă o creștere cumulată de 150% față de 1.642 lei cât primea anul trecut înainte de venirea PSD la guvernare. Cea mai importantă creștere va fi anul viitor, când salariul său va ajunge 2.944 lei. În cazul unei învățătoare sau educatoare debutante, cu studii medii, salariul de început va fi în 2022 de 3.916 lei, respectiv cu 190% mai mult față de anul 2016. În același interval, o învățătoare sau o educatoare cu studii medii și peste 25 de ani vechime va ajunge la un salariu de 4.189 lei, adică o creștere de 193% față de 2016. În schimb, în cazul unui profesor de liceu, cu gradul I didactic și cu o vechime de peste 25 de ani, salariul la care va ajunge în 2022 va fi de 5.517 lei, cu 123% mai mult față de leafa de 2.478 lei pe care o avea înainte de venirea PSD la guvernare”, a explicat Mihaela Huncă, precizând însă că toate datele enunțate se raportează la salariile brute.

Social-democrata a explicat că e mai dificil de calculat nivelul salariilor nete, primite efectiv în mână de către profesori, pentru că de anul viitor va avea loc o reformă fiscală mai amplă, care va schimba baza de impozitare a salariilor.

„Legea salarizării unitare reprezintă doar o parte din modificările care vor avea loc în privința salariilor românilor. Reforma este mult mai mare și mai complexă. Se va introduce scutirea de impozit a salariilor de până la 2.000 lei brut și un impozit de doar 10% pentru ce depășește acest prag. Contribuțiile sociale din salariu vor scădea și ele de la peste 39% cât sunt acum, la un nivel de 35%, dar partea plătită în prezent de angajator va fi introdusă în salariul brut al angajatului. Așadar, e mai greu de calculat cât va fi salariul net pentru fiecare angajat în parte, dar în mod cert personalul didactic va cunoaște majorări importante, începând chiar de anul viitor”, a mai adăugat deputatul PSD.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Județul Botoșani și-a îndeplinit ținta: peste 25.000 de voluntari în campania “Let’s Do It, Romania!”
DOROHOI - Activități dedicate Centenarului Marii Uniri
FOTOGALERIE - Ziua Pompierilor sărbătorită la Săveni, cu avansări în grad şi defilare
SINCERE CONDOLEANŢE!
170 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealu Spirii
Peste 10000 de participanţi la Săptămâna Culturii la Vorona - FOTO
Amendă de 500 de lei la priveghi
ANUNŢ DE MULŢUMIRE
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
479
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
421
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
407
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
402
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
345
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
344
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
337
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
330
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
322
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord