De câteva luni auzul ne este mângâiat de o expresie atât de mobilizatoare încât îți vine să te bucuri că timpul nu a trecut în zadar. “Ne-am luat țara înapoi!”, că despre asta vorbesc, este o zicere la fel de penibilă ca și “Să trăiți bine!”, pentru că nici nu trăim bine și, cu siguranță, nu ne-am luat nimic înapoi. Este mai limpede decât oricând faptul că sforăitele sloganuri electorale ne sunt dedicate doar nouă, celor care ne certăm cu vecinii în încercarea de a reuși să-i convingem că “al nostru-i mai frumos”.

Zilele acestea aflăm că noul Cod fiscal e bun pentru că e plin de ideile liberalilor USL-iști, dar că nu va fi votat de aceiași liberali, doar pentru că e propus și semnat de PSD-iști. Aflăm că orice vot din Parlament care nu este pe placul uneia dintre tabere este doar rezultatul unei neînțelegeri de moment, unei clipe de rătăcire etc, etc. Și nu este zi în care să tot aflăm câte ceva, să aflăm doar ceea ce ne este permis să aflăm, de parcă cineva nevăzut se gândește la noi cu grijă să nu intrăm în panică.

În tot acest timp ne mor părinți, ne mor copii, ne mor prieteni, iar alții mor de grija altuia. Tocmai această din urmă grijă are un efect atât de nociv pentru societatea noastră încât aș declara-o ca fiind boală contagioasă și aș decreta că este chiar epidemie. Vă închipuiți cât de greu ar fi gestionată o astfel de situație? Cât de dificil ar fi să împarți “bolnavii” în saloane, ca să nu nimerească în același salon doi inși care mor unul de grija altuia? Doamne, ce păruială ar ieși! Iar la cât de mulți suferinzi sunt acum de boala asta, ce înfloritoare ar deveni industria cămășilor de forță!
Nimic din ce văd că se întâmplă nu mă determină să sper la o vindecare grabnică. Lupta pentru supraviețuire, lupta pentru putere, lupta pentru a-ți ascunde trecutul, lupta pentru a parveni, toate luptele astea au învins foarte ușor lupta pentru a ne lua țara înapoi. Cei din prima categorie, care luptă pentru supraviețuire, umblă cu capetele plecate, ca o armată învinsă și răvășită și se întreabă pentru ce au luptat, pentru ce trebuie să moară și, la urma urmei, de la cine trebuie să-și ia țara înapoi?

Li s-a promis “Dreptate până la capăt”, dar asta se pare că nu a prins. Poate că nu li s-a explicat în mod concret ce înseamnă asta, poate li s-a explicat, dar nu au crezut, poate că nu așteptau dreptate, sau poate că li s-a părut mult mai atractiv apelul ceva mai războinic “Să ne luăm țara înapoi!”. Mai trăiseră sentimentul ăsta atunci când au luat CAP-urile și pământurile înapoi, iar apoi le-au vândut la străini. Alea nu le mai pot lua înapoi, oricât de mult și-ar dori. Dar ceva tot mai poate fi luat înapoi: dragostea și toleranța față de aproapele tău.

Orice om a fost lăsat pe pământ liber să se exprime după propria conștiință, așa cum fiecare conducător a fost lăsat pe pământ pentru a face bine. Iar dacă nu orice conducător a reușit să se achite de rolul său pe pământ, măcar noi trebuie să vedem în aproapele nostru pe acel om care a fost înzestrat și cu părți bune, nu numai cu rele. Când vom reuși să vedem în cel care ne înjură și partea lui cea bună, care stă ascunsă cu siguranță pe undeva prin sufletul său, atunci vom putea să spunem că suntem pregătiți să ne luăm totul înapoi. Atunci politicienii se vor înțelege între ei și vor înțelege de ce sunt politicieni, atunci oamenii se vor ajuta și se vor bucura împreună de bucuria aproapelui, atunci vom trăi clipele de liniște pe care ni le dorim și care ni se tot promit.
Iar ca o coincidență, de azi începe Postul Paștelui... (Mihai DINVALE)

Sursa: Momentul municipiului Dorohoi