Zeci de mii de oameni au rămas fără apă. Explicaţii penibile ale responsabililor | | Data 19.10.2017 - 20:25:22 | | După ce în cursul dimineţii, puţin înainte de ora 10, conducerea Nova Apaserv anunţa scăderea presiunii şi debitului de apă, în jurul orei 11,30, ei au revenit cu un nou comunicat de presă în care anunţau că, „este posibilă o întrerupere a furnizării apei”, rugând consumatorii să-şi facă rezerve de apă. Din păcate, cel de-al doilea comunicat de presă a venit când deja, mulţi dintre clienţii Nova Apaserv, inclusiv din Dorohoi, nu mai aveau apă la robinete. Conducerea societăţii furnizoare de apă susţine în comunicat că societatea nu este responsabilă, aruncând vina pe Administraţia Naţională Apele Române – Administraţia Bazinală de Apă Siret, cea care execută lucrări de intervenţie, care au presupus golirea bazinului din Bucecea. De menţionat că despre intervenţia celor de la Administraţia Naţională Apele Române, conducerea Nova Apaserv avea cunoştinţă încă din urmă cu câteva zile însă au anunţat locuitorii judeţului abia în cursul acestei dimineţi. Redăm în continuare cel de-al doilea comunicat de presă transmis de Nova Apaserv: | | |
"Având în vedere execuţia unor lucrări de intervenţie efectuate de către Administraţia Naţională Apele Romane - Administraţia Bazinală de Ap Siret, lucrări care au implicat golirea bazinului din localitatea Bucecea, informăm toţi utilizatorii societăţii asupra faptului că este posibilă o întrerupere a furnizării apei. Rugăm pe aceasta cale să aveţi în vedere constituirea unor rezerve de apă.
Afectaţi de aceaste lucrări sunt locuitorii din urmatoarele UAT - uri: Municipiul Botoşani, Municipiul Dorohoi, Oraş Bucecea, Oraş Flămânzi, Leorda, Brăieşti, Văculeşti, Broscăuţi, Mihai Eminescu, Răchiţi, Stăuceni, Curteşti, Băluşeni, Coşula, Copălău, Unţeni.
Precizăm faptul că SC Nova Apaserv SA nu este implicată în realizarea acestor lucrări, societatea depunând în prezent toate diligenţele pentru asigurarea furnizării apei în condiţii optime.
SC Nova Apaserv îşi cere scuze pentru disconfortul creat tuturor utilizatorilor."
(Dan MĂZURAŞU)
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
Județul Botoșani și-a îndeplinit ținta: peste 25.000 de voluntari în campania “Let’s Do It, Romania!” |
| | DOROHOI - Activități dedicate Centenarului Marii Uniri |
| FOTOGALERIE - Ziua Pompierilor sărbătorită la Săveni, cu avansări în grad şi defilare |
| | | 170 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealu Spirii |
| | Peste 10000 de participanţi la Săptămâna Culturii la Vorona - FOTO |
| | Amendă de 500 de lei la priveghi |
| |
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 475 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 419 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 402 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 344 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 330 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 321 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|